Primarul Toma Ciolacu despre canalizare, energie verde și noi investiții: ”Ne concentrăm pe lucrurile care contează!”

În comuna Stroești, administrația locală încearcă să ducă la bun sfârșit proiectele începute și să implementeze noi investiții. Printre cele mai importante lucrări aflate în desfășurare se numără sistemul de canalizare, gestionarea eficientă a consumului de energie și modernizarea unor spații destinate comunității. Primarul Toma Ciolacu a explicat care sunt prioritățile pentru anul acesta și ce proiecte sunt în diferite etape de implementare.

Canalizarea, un proiect aproape finalizat

Unul dintre cele mai mari proiecte care se desfășoară în comună este rețeaua de canalizare, realizată prin Programul „Anghel Saligny”: „Proiectul este într-un stadiu avansat. Din cele 14 stații de repompare, 10 au fost deja construite, iar stația de epurare funcționează perfect. De asemenea, conducta principală de pe drumul județean a fost finalizată, ceea ce înseamnă că locuitorii din această zonă se pot deja racorda la rețea.”, a subliniat primarul.

Sistemul de apă și canalizare este administrat de primărie, iar în prezent, prețul metrului cub de apă este de 5 lei. Cu toate acestea, primarul avertizează că odată ce rețeaua de canalizare va fi complet funcțională, costul apei va crește.

Pentru a reduce cheltuielile, există un plan clar: utilizarea energiei solare pentru alimentarea punctelor de consum: „Referitor la consumul curentului electric pentru sistemul de apă și canalizare, acesta se va amortiza deoarece avem în plan montarea de panouri fotovoltaice. Vom instala panouri la sursele de apă și canalizare pentru a reduce costurile cu energia electrică.”

Parc fotovoltaic pentru eficiență energetică

O altă investiție importantă este construirea unui parc fotovoltaic, un proiect pentru care contractul de finanțare a fost deja semnat: „Acest parc fotovoltaic va fi amenajat în zona Pojogi, pe fostul teren de fotbal. Va produce curent pentru iluminatul public, clădirile instituțiilor și alte consumuri necesare în comună. Aceasta este o soluție modernă, care ne va ajuta să reducem costurile la energie.”, a precizat primarul comunei Stroești.

Siguranța și calitatea apei

În ceea ce privește alimentarea cu apă, sistemul existent  funcționează bine chiar și în perioadele de secetă: „Nu am avut probleme cu alimentarea cu apă, chiar și în verile secetoase. Apa este bună de băut, în parametrii optimi garantați. Suntem atenți la întreținerea sistemului și ne asigurăm că totul funcționează corespunzător”, ne-a declarat primarul.

În prezent, serviciul este gestionat de doi muncitori, care se ocupă de mentenanță și intervenții rapide atunci când apar probleme.

Proiecte din bugetul local: pod rutier și modernizarea locurilor de joacă

Pe lângă marile investiții, primăria își propune să aloce fonduri și pentru lucrări mai mici, dar esențiale pentru comunitate: „Ne-am propus să construim un pod rutier peste pârâul Aninoasa. Este o investiție extrem de importantă pentru că în acea zonă locuiesc peste 40 de familii. Un pod trainic  va facilita accesul locuitorilor și va îmbunătăți traficul”, a punctat Toma Ciolacu.

Un alt proiect vizează modernizarea celor două locuri de joacă din comună, care au fost amenajate în urmă cu peste zece ani și nu mai corespund standardelor actuale: „Locurile de joacă vor fi refăcute complet. Vom pune tartan și vom schimba toate echipamentele – tobogane, leagăne și alte accesorii – astfel încât să fie moderne și sigure, la fel ca cele din orașe. Părinții cer aceste locuri de joacă și le vom face, iar nepoții mei, Adrian și Antonia, abia le așteaptă”, de-a declarat Ciolacu.

Achiziția unei vidanje, o necesitate pentru gestionarea canalizării

Pentru ca sistemul de canalizare să funcționeze eficient, primăria a depus un proiect prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) pentru achiziția unei vidanje: „Având în vedere că rețeaua de canalizare este administrată de noi, trebuie să avem o vidanjă proprie. Acest lucru ne va permite să intervenim rapid ori de câte ori este nevoie, fără a depinde de alte servicii externe.

Pentru perioada următoare, administrația locală își propune să continue investițiile începute și să identifice noi surse de finanțare pentru proiectele necesare.

Ne concentrăm pe lucrurile care contează. Avem în derulare proiecte importante și vom identifica în continuare axe și programe de finanțare pentru noile investiții pe care le avem creionate”, a precizat Toma Ciolacu, primarul comunei Stroești.  

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *