La Bălcești au fost semnate 25 de contracte noi

Orașul Bălcești traversează o perioadă de dezvoltare accelerată, cu investiții care ating fiecare sector al orașului. De la reabilitarea școlilor și modernizarea infrastructurii rutiere, până la extinderea rețelelor de gaze, apă și canalizare, administrația locală a semnat contracte importante pentru proiecte ce vor schimba fața orașului. Transportul public, educația, cultura și serviciile medicale sunt și ele pe lista de priorități, toate beneficiind de finanțare europeană și guvernamentală.

Avem 25 de contracte semnate, dintre care două în afară de proiectul integrat pe Axa 13, în valoare de 5 milioane de euro. Am făcut recepția la Școala Primară din Gârlogani, clădire dotată cu pompe de căldură și panouri fotovoltaice. Este o școală modernă acum. Un alt proiect finalizat este biblioteca liceului. În șantier se află și clădirea primăriei, care este reabilitată din temelii prin PNRR, tot cu pompe de căldură și panouri fotovoltaice”, a declarat primarul orașului Bălcești, Constantin Aleca.

Infrastructură modernă: gaze, apă și canalizare

Unul dintre cele mai importante proiecte aflate în desfășurare este cel privind extinderea rețelei de gaze. Proiectul prin Programul Național de Investiții prevede realizarea a 52 de kilometri de conductă, fiind deja finalizat în proporție de 80%. În acest moment, mai sunt de efectuat aproximativ 170 de branșamente pentru a încheia complet lucrările: „Toate străzile sunt în lucru, nu există o stradă unde să nu se lucreze. Extinderea rețelei de apă și canalizare prin PNI Anghel Saligny avansează, cu 10 kilometri de apă și 20 de kilometri de canalizare. Nu ne vom opri aici, pentru că orașul nostru are nevoie de o infrastructură modernă, adaptată cerințelor actuale”, a precizat primarul Constantin Aleca.

Un oraș al educației și culturii: școli modernizate și un centru cultural de referință

Educația rămâne un pilon important al dezvoltării orașului. Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru” Bălcești va fi extins, modernizat și mansardat cu fonduri europene prin ADR. De asemenea, clădirea corpului C1 va fi reabilitată, iar Grădinița cu program prelungit va intra în lucrări de modernizare.

Un proiect deosebit este transformarea fostei creșe într-o școală pentru clasele 0-IV. În plus, se va construi o nouă creșă modernă, pe strada 1 Decembrie, un proiect finanțat prin PNRR. Aceasta va avea patru grupe și va fi una dintre cele mai moderne din țară.

Orașul nu va avea doar școli mai bine dotate, ci și un centru cultural de excepție. Fosta trezorerie de pe Calea Craiovei va deveni Centrul Cultural „Petrache Poenaru”, un loc destinat evenimentelor culturale, meșteșugurilor, expozițiilor și activităților educaționale.

Aceasta va fi o clădire extraordinar de frumoasă, realizată prin ADR. Vom include și un colț dedicat istoriei comunismului, pentru ca tinerii să înțeleagă cum era viața înainte. Va fi un spațiu de cultură autentic, în care comunitatea să se regăsească”, a subliniat primarul.

Bălcești devine un nod de transport: autobuze electrice și stații moderne

Un proiect important recent semnat este înființarea transportului public de călători. Contractul de finanțare, în valoare de 5 milioane de euro, prevede achiziția a trei autobuze electrice și un microbuz, precum și construirea unei autobaze moderne în zona Oteteliș.

Vom avea stații de călători ultramoderne, cu panouri de informare și internet. Mă gândesc foarte serios la un transport public pentru toate cele 17 localități din zona de sud a județului, care depind de orașul Bălcești. Aici sunt APIA, judecătoria, procuratura, liceul, școala profesională și, foarte curând, spitalul. Cetățenii comunelor din jur nu au mijloace de transport, iar noi vrem să le oferim această posibilitate”, a explicat primarul.

Investiții în sănătate: spitalul și modernizarea pieței

Orașul Bălcești are un portofoliu important de proiecte depuse la Compania Națională de Investiții , iar printre acestea se află și spitalul în construcție, un obiectiv vital pentru întreaga regiune. De asemenea, CNI finanțează și modernizarea pieței locale, construirea unui bazin de înot și lucrările de reabilitare ale Casei de Cultură.

La CNI sunt opt proiecte depuse în vederea finanțării, dintre care spitalul este deja în execuție. Tot la CNI avem și lucrările la Casa de Cultură, pentru care a fost desemnat constructorul. Orașul  trebuie să se dezvolte pe toate planurile, și nu ne vom opri din atragerea fondurilor europene”, a afirmat primarul.

Oraș mai curat: sistem modern de colectare a deșeurilor

O altă investiție majoră este înființarea unui Centru de Colectare prin Aport Voluntar (CAV), realizat împreună cu localitățile Făurești, Diculești și Valea Mare. Acesta va fi amplasat la stadion, la un kilometru de ultima gospodărie.

Vom avea un centru modern pentru colectarea separată a deșeurilor care nu pot fi ridicate din gospodării. Se vor putea aduce mobilier vechi, anvelope uzate, echipamente electrice, baterii, deșeuri periculoase și materiale din construcții. Vrem un oraș mai curat și mai bine organizat”, a precizat primarul.

. Cu proiecte de anvergură în educație, infrastructură, transport și servicii publice, așezarea se transformă într-un oraș modern, adaptat nevoilor locuitorilor. Fondurile europene și guvernamentale atrase până acum sunt o dovadă clară, iar administrația locală își propune să continue această direcție de dezvoltare.”

Nu ne vom opri aici. Obiectivul nostru este să aducem cât mai multe investiții pentru modernizarea orașului, iar noi vom face tot ce este necesar pentru asta”, a declarat primarul Constantin Aleca.

Bălcești: contracteBălcești: contracte

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *