În România, extremismul nu s-a născut din gol. A fost crescut, hrănit, împins în față chiar de cei care astăzi îl condamnă în discursuri și talk-show-uri. Clasa politică actuală este mama și tatăl acestui fenomen. Și nu o spunem ca o metaforă. O spunem ca o realitate.

S-a lucrat, ani de zile cu „materialul clientului”, care a fost de calitate: incompetență, aroganță, lăcomie și lipsă de bun-simț. Clasa politică a oferit toate motivele pentru care un cetățean să renunțe la încredere. Și  din aceste ruine ale speranței s-au ridicat formațiuni care promit „curățenie totală”, „revenire la ordine” și „lovitură de stat politică”. Nu pentru că au soluții, ci pentru că urlă ceea ce o parte din populație simte.

Și, culmea, în timp ce frustrările cresc, conducerea politică a României merge înainte, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla. Fără viziune. Fără plan. Fără rușine. În loc să repare, risipesc. În loc să asculte, dau ordine. În loc să explice,  sfidează. România e condusă azi cu spatele la realitate.

Economia scârțâie. Analiștii spun că lucrurile stau mai prost decât la începutul anului. Reforma statului? A fost o glumă proastă. Statul nu s-a micșorat, ci a crescut. Cheltuielile s-au mărit. Deficitul s-a adâncit. Și, ca de obicei, totul se amână. Până trec alegerile. Apoi, vine „cineva” și anunță că trebuie mărite taxele. Cel mai simplu e să crești TVA-ul. Iar când TVA-ul va fi mai mare, va fi afectat fiecare român, indiferent că are sau nu business, salariu mare sau pensie mică.

Viața va fi mai scumpă. Salariile nu vor ține ritmul. Frustrarea va urca. Și va exploda.

Și cum să nu se revolte oamenii, când văd că o mână de privilegiați zboară cu avioane de lux, pe bani publici, în timp ce lor li se spune că „trebuie strânsă cureaua”? Cum să nu apară furia, când specialii primesc tot, iar restul trebuie să mulțumească pentru puțin?

Ce se dă, nu se mai ia — spun ei. Dar pe viitor, domnilor? Trebuie să vă dăm la nesfârșit?

Așa ajung oamenii în stradă. Așa se clatină încrederea în orice autoritate.Într-o astfel de atmosferă, nu e de mirare că apar tot felul de «guru cu pantaloni roșii», lideri de carton și mesia de partid. Nu pentru că ar aduce soluții. Ci pentru că vin ca o palmă pe obrazul celor care conduc. O palmă pe care tot mai mulți sunt dispuși să o dea.

Așa apar lideri care nu au nicio soluție reală, dar știu cum să strige. Strigă tare. Lovesc în toți. Și adună voturi. Nu pentru că lumea îi crede. Ci pentru că lumea s-a săturat. S-a săturat de bătaia de joc. De explicațiile goale. De promisiunile amânate. De taxe fără sens. De sfidare pe față.

Din păcate, clasa politică nu pricepe. Se amăgește că e doar o fază. Că  totul se termină, odată cu alegeri din mai. Dar alegeri vor mai fi. Și partidele radicale sunt deja la 33% în Parlament. În opoziție. Acolo unde, de regulă, cresc.

Să nu ne mirăm dacă peste patru ani vedem AUR, SOS și POT cu 51%. Cu dreptul de a forma Guvern. Și cu legitimitatea oferită chiar de voi, domnilor politicieni „moderați”, prin nepăsare, aroganță și sfidare.

Și atunci, nu va mai fi loc de moderare. Nu va mai fi loc de echilibru. Ci doar de haos. Un haos pe care  voi l-ați pregătit. Pas cu pas. Lege cu lege. Abuz cu abuz.