”Lupii negri” la a zecea victorie consecutivă în Liga Națională de baschet

CS Vâlcea 1924 a reușit sâmbătă în Sala Traian a zecea victorie consecutivă în Liga Națională de baschet masculin, învingând pe SCM Timișoara cu 78-69.
Venită după nouă victorii consecutive, haita lui Arturo Alvarez avea prima șansă în disputa cu SCM Timișoara, în meci contând pentru etapa a 26-a din sezonul regular. A lipsit Tyler Sabin, din cauza unor mici probleme medicale, dar și juniorii Blidaru și Pistol, care au fost plecați la faza națională a Olimpiadei școlară.

Vâlcenii au controlat primul sfert și după 10 minute conduceau cu 25-16. Defensiva gazdelor a continuat să facă o treabă excelentă și în sfertul al doilea, astfel că diferența a crescut, iar la pauza mare, scorul era 48-29. Meciul nu era însă jucat!
Oaspeții au dat semne de reviriment în sfertul al treilea, dar Vâlcea a continuat să facă ravagii de la linia de libere, asigurându-și un avans confortabil pentru actul decisiv: 63-48. A fost însă un sfert adjudecat de oaspeți, scor 15-19.

Leii din Banat nu au cedat și au reușit să se apropie la două posesii la jumătatea sfertului patru, după un run impresionant de 12-3. Vâlcea a suferit și după accidentarea la gleznă a lui Grey, iar americnul va fi indisponibil 2-3 săptămâni.

La intrarea în ultimele două minute, Timișoara reușise să se apropie la doar două posesii, dar Penn le-a răspuns cu cel de-al cincilea coș de trei. CS Vâlcea 1924 a supraviețuit finalului de meci și s-au impus cu 78-69. Timișoara mai putea spera la play-off dacă câștiga în Sala Traian, dar nu a reușit decât să câștige ultimele două sferturi.

Următorul test pentru Lupii Negri este meciul de acasă cu CSM Petrolul Ploiești.
”Ne pregătim în fiecare săptămână cu respect pentru fiecare adversar și încercând de fiecare dată să corectăm ce nu a mers bine în precedenta și să ne îmbunătățim jocul. Dacă e să simțim o presiune e vorba doar de presiunea pe care noi înșine ne-o punem pe umeri, din dorința de a fi mai buni zi de zi, atât în pregătire, cât și în evoluții. Acum, sincer, după atâtea meciuri, pot spune că liga din România este foarte bună. Toate echipele pot pierde și toate pot învinge” a declarat antrenorul Arthuro Alvarez pentru siteul probaschet.ro.

În al doilea sezon de Liga Națională, ”lupii” au mari șanse să termine sezonul regular pe locurile 2 sau 3 și se îndreaptă spre un duel în play-off în care va fi favorită, contra Coronei sau Rapidului.
CS VÂLCEA 1924: Penn 26, Grey 15, Hudson 14, Cooper 9, Vîrnă 8, Uță 4, Barnes 2, Rotaru, Cârcoană, Ciucă. Antrenor: Arthuro Alvarez