Vâlcea câștigă italienește cu Bascov și rămâne invincibilă în Liga 3

SCM Rm Vâlcea a câștigat vineri în Zăvoi cu 1-0 disputa cu Unirea Bascov și continuă să fie sigura echipă invincibilă din Liga 3.  Vâlcenii au abordat acest meci cu

Read More

Drumul Oaselor, redeschis după 20 de ani: promisiune respectată, drum refăcut, oameni mulțumiți

O promisiune importantă a fost respectată: Drumul Oaselor este din nou deschis circulației! După mai bine de 20 de ani în care a fost închis, astăzi șoferii pot merge în

Read More

La Băbeni, tradiția cioplitului trăiește prin mâinile meșterilor din Valea Mare, iar primăria caută soluții reale pentru ateliere pentru copii

În orașul Băbeni, în zona Valea Mare,  pe marginea drumului național, lemnul prinde formă și rost. Oamenii continuă să cioplească, cu răbdare, scaune, linguri, coveți și albii. Unii vând produsele

Read More

Viorel Radi: „Construim viitorul copiilor care au nevoie de noi”. La Bunești începe un proiect important pentru cei mici

La Bunești a început construirea unui Centru de Zi pentru copiii aflați în situații grele. Lucrările au fost demarate chiar înainte de Paște. Proiectul este dedicat copiilor care riscă să

Read More

Încep lucrările pentru extinderea rețelei de gaze la Păușești-Măglași. 26 de kilometri de conducte vor ajunge în 5 sate

PĂUȘEȘTI-MĂGLAȘI. Amplasamentul a fost predat, urmează lucrările pe teren Un proiect așteptat de ani buni prinde contur în comuna Păușești-Măglași. În această perioadă, a fost predat amplasamentul pentru extinderea rețelei

Read More

Paștele, o poveste veche: când răul pare puternic, cade în fața curajului tăcut

A fost odată o țară mică. Foarte mică.  Pe vremuri, era apărată de un voinic cu suflet mare. A avut mereu vecini puternici. Unul dintre ei era condus de un

Read More

Povestea Paștelui în culori

”Ouăle de Paști – culoare, credință și poveste” La români, ouăle roșii nu lipsesc de pe masa de Paște. Nu sunt doar pentru decor. Ele spun o poveste veche, plină

Read More

Pietrari: „Hora Costumelor” – tradiția care unește sate, oameni și povești

La Pietrari, astăzi a fost o zi deosebită. O zi plină de culoare, de emoție și de mândrie. Zeci de sate și comune și-au trimis oamenii în straie vechi, cusute

Read More

„Nu facem vorbe, facem lucruri!” – Constantin Rădulescu, premiat pentru investiții mari și muncă serioasă la Vâlcea

Consiliul Județean Vâlcea a primit o recunoaștere importantă la Gala pentru Sustenabilitate în Administrația Locală. Premiul a fost acordat pentru un proiect mare și concret: modernizarea sistemului de termoficare din

Read More

Bază sportivă ca-n marile orașe la Călimănești – primarul Florinel Constantinescu: «Zona Seaca prinde contur, iar sportul are locul lui»

La Călimănești se lucrează. Se sapă, se toarnă beton, se montează instalații și se creionează noi obiective. Totul se face simplu, clar, cu planuri concrete. Multe dintre proiecte nu mai

Read More