Voineasa, între ruine, legende, proiecte curajoase și o administrație care nu renunță, în mijlocul unei tăceri vinovate din partea statului și a sindicatelor

Voineasa este un loc cu munți , cu păduri dese și cu ape limpezi. Un loc unde natura este puternică, iar aerul curat te face să respiri altfel. Aici sunt multe locuri frumoase, dar și multe locuri uitate, lăsate în paragină intenționat sau din nepăsare. Totul pare rupt între ce a fost odată și ce s-ar putea face astăzi. Primarul Gabriel Năstăsescu spune tot timpul adevărul. Nu îl ascunde. Spune ce merge bine, dar și ce nu se poate face. Vorbește simplu și clar: „Dacă și confederațiile sindicale ar înțelege și ar vedea cu alți ochi, Voineasa ar aduce bani grei în bugetul țării. Zona este fantastică, dar din păcate, hotelurile din Vidra și Voineasa sunt ruine, cu lacăte pe uși, îngropate în gunoaie și nepăsare.”
Trecut cu povești
Pe vremuri, Voineasa avea o colonie unde munceau sute de oameni. Colonia era în zona Cataractelor Lotrului. Acolo s-a trăit greu, dar cu rost. Oamenii scoteau din pământ mica și alte roci. Încă dinainte de Primul Război Mondial, nemții și italienii au venit în munți și au început să caute aur. Se spune că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, trupele germane ar fi dus de acolo vagoane pline cu aur. Nu sunt acte care să dovedească asta, dar legenda a rămas, ne spune primarul. Mulți cred că, la retragere, nemții au aruncat în aer mina, chiar dacă erau oameni înăuntru.
După război, colonia a fost refăcută. Au apărut cabane, brutărie, cinematograf, o mică spălătorie și un club. Oamenii trăiau greu, dar aveau de muncă. Drumul spre Cataracte a fost deschis după 1965. Tot atunci s-a construit și viaductul. A fost o lucrare mare pentru acea vreme. Minerii transportau mica mai întâi pe cai, apoi cu camioanele. Se ducea la Brezoi, unde era o unitate de prelucrare.
Dar, după 1990, totul s-a prăbușit. Colonia a fost abandonată. Clădirile au rămas în picioare, dar fără viață. Locul este acum un fel de tablou trist. Printre buruieni se mai văd acoperișurile vechi. Colonia Cataracte nu mai este ce a fost. Dar poate fi altceva, dacă cineva are curaj să investească.
O zonă superbă, cu multe locuri ascunse
Primarul Gabriel Năstăsescu nu vrea doar să plângă trecutul. El încearcă să aducă idei noi. Spune clar: „Zona cataractelor este mirifică și poate fi prezentată turiștilor. Toate sunt trecute în planul urbanistic. Investiția este foarte mare, necesită o sumă uriașă de fonduri, ceea ce statul nu ne va putea finanța. Poate în viitor. Nu sunt ghiduri, nu sunt bani.”
Primarul caută soluții. Își dorește ca zona să fie atractivă pentru investitori. „Mi-aș dori ca privații să vină și să investească la Voineasa. Ei se pot descurca mult mai bine cu documentele, comparativ cu o administrație locală, unde birocrația o îngroapă în hârtii peste hârtii”, spune el.
Mai mult, în planul urbanistic general este prins un proiect de mocăniță turistică pe cărbuni. Ar urma să meargă pe traseul Gura Dobrunului – Vidra, cam 25 de kilometri. Ar aduce turiști în zonă și ar salva o parte din istoria locală. Este o idee curajoasă, dar greu de pus în practică fără bani și fără sprijin de ”sus”.
Locuri de poveste care pot fi redescoperite
Voineasa nu înseamnă doar trecut dureros. Sunt și locuri care îți taie răsuflarea. Cascada „Colțul Lupului”, de exemplu, este un loc special. Primarul spune: „Este fantastică, pot spune că este unicat. Puțini știu de ea. E la 11 kilometri de centrul localității. Treci de zona cataractelor și ajungi la ea. Ar putea fi o atracție importantă. În zona Cataractelor există și urme ale fostei mori, rămășițe ale unei vieți cu sens. Tot acolo se poate vizita vechea mină de mică. Ar fi nevoie de ghid turistic, de oameni care să explice poveștile locului și, cel mai important, de fonduri.” explică primarul.
Există un plan și pentru un parc de aventură, dacă fondurile europene o vor permite. Primarul spune: „Încercăm prin GAL, dar asta dacă acest exercițiu financiar ne va permite să facem un parc de aventură.”
Adevărul despre Voineasa de azi
Realitatea este simplă. Voineasa are peisaje rare și un trecut valoros. Dar nu are bani. Nu are investitori. Și cel mai greu trage după ea, ca o povară grea, ruinele lăsate de sindicate. Hotelurile mari din Vidra și Voineasa, care ar fi trebuit să fie pline de turiști, sunt prăbușite, părăsite, cu lacăte pe uși. Toate aparțin sindicatelor care le-au primit, dar nu fac nimic cu ele. Le țin acolo, ca niște oase ale trecutului, în mijlocul unei zone care ar putea hrăni un județ întreg din turism.
Lacul Vidra, barajul, Transalpina, lacul Petrimanu, Calcescu, toate sunt locuri spectaculoase, dar, degeaba, dacă turismul nu-i la adevărata lui valoare. Degeaba, dacă nu există camere de cazare, dacă hotelurile sunt închise sau dărâmate.
Primarul spune clar: statul nu dă bani pentru turismul montan, iar sindicatele sunt o piedică uriașă. Nu ajută cu nimic. Blocaje peste tot. „Nu sunt ghiduri, nu sunt bani, iar sindicatele nu pot fi convinse,” spune răspicat.
Ani la rând, aceleași sindicate au ținut în mâini hotelurile din Vidra și Voineasa. Le-au primit, dar nu le-au folosit. Nu le-au modernizat. Nu le-au dat nimănui care ar fi vrut să investească. Le-au lăsat în ruină. Azi, aceste clădiri sunt un simbol al nepăsării și al răului făcut cu bună știință.
Primăria nu poate obliga, dar nici nu stă deoparte. Primarul încearcă altceva. Merge spre investitori privați. Le arată ce pot face aici. Le arată potențialul. Luptă, explică, insistă. Știe că fără implicare privată, zona moare. Statul a abandonat. Sindicatele țin totul blocat. Prin urmare, singura soluție este privatul care vrea să muncească și sar putea să scoată zona din dezastru.
Voineasa, între ruine și visuri
Locuri ca Voineasa nu mai sunt multe în țară. Este greu de înțeles cum o zonă atât de frumoasă nu-i ridicată la adevărat ei valoare.
Cu toate acestea, primarul Gabriel Năstăsescu nu renunță. Vrea să schimbe lucrurile. Caută soluții. Vorbește deschis. Spune clar ce se poate face. Nu cere mult. Cere doar ca Voineasa să fie văzută. Să fie înțeleasă. Să nu mai fie lăsată la voia întâmplării. Așezarea are trecut, are natură, are tot ce trebuie – mai puțin sprijin.