Avem un președinte care vorbește. Să vedem ce va face
Prima conferință de presă susținută de Nicușor Dan a fost una memorabilă, cel puțin pentru jurnaliștii acreditați la Cotroceni. Unii dintre ei au fost în agonie, iar alții în extaz: avem un președinte care vorbește. Răspunde la întrebări chiar dacă unii gazetari l-au întrebat lucruri care nu aveau legătură cu atribuțiile lui. Klaus Iohannis probabil nu a reușit tot mandatul să emită mai mult de 200 de cuvinte în toate întâlnirile cu presa pe care le-a avut, iar noul președinte a stat răbdător, mai bine de o oră, până când s-au terminat toate întrebările la adresa lui, indiferent cât de incomode erau. Primul pas a fost făcut, comunicarea este una benefică, rămâne acum să vedem dacă noul președinte este și un bun negociator, pentru că i s-a pus pe masă gogoașa fierbinte a împăcării și a punerii la aceeași masă partide care nu s-au înțeles niciodată în istoria lor decât pentru o perioadă foarte limitată.
Se va împăca PSD cu ideea unui premier liberal, sau cu împărțirea unor ministere bănoase cu partide mai mici, doar de dragul stabilității? Este greu de spus acest lucru, negocierile par să fie abia la început, iar până să vedem care partid scoate paiul scurt și poate să își numească premier va fi cale lungă. Cel mai probabil PSD va dori să stea cumva în umbră, dar pentru renunțarea la șefia Guvernului va cere ministerele cele mai bănoase din portofoliu. Cum vor crește apoi taxele și impozitele cel mai probabil ne vor explica tot ungurii, pentru că partidele importante se feresc ca Dracul de tămâie de acest minister sensibil. Cât despre reforma administrativă, ea se dovedește foarte greu de făcut. Impozitarea pensiilor va isca un val de nemulțumiri din partea pensionarilor, mai ales a celor cu pensii mari, dar marea masă nu va simți această măsură. Cumva, Nicușor va deconta această guvernare, va fi un fel de președinte de sacrificiu, iar măsurile îi vor ustura la poponeț în primul rând pe săraci, așa cum se întâmplă mai-mereu.




