Start pentru asfaltare la Muereasca: a început modernizarea pe DC 171, drumul care leagă comuna de stațiunea Băile Olănești

În comuna Muereasca, ziua de marți, 8 iulie, a adus o veste bună pentru locuitori și pentru toți cei care trec prin zonă. Pe Drumul Comunal 171, care leagă localitatea de stațiunea Băile Olănești, au început lucrările de modernizare. Este vorba despre o porțiune de 1,5 kilometri care până acum nu era asfaltată. Pe acest sector vor fi puse rigole, podețe, iar drumul va fi asfaltat pentru ca traficul  să se desfășoare în condiții bune.

Lucrările sunt realizate de RAJDP Vâlcea, firmă aflată în subordinea Consiliului Județean. Este un proiect așteptat de mult timp, pentru că acest drum are o importanță mare atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

Primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu, spune că drumul schimbă în bine legătura cu stațiunea Băile Olănești:  „Drumul acesta face legătura cu zona turistică și era o problemă pentru toți cei care urcau sau coborau pe aici. Acum, cu sprijinul Consiliului Județean, proiectul a prins contur. Se lucrează serios și sperăm ca totul să fie gata cât mai repede. Le mulțumesc tuturor celor care au susținut acest demers.”

Dar proiectul nu se oprește aici. Conducerea județului are în vedere modernizarea unui alt tronson important: drumul dintre Muereasca și Călimănești. Este vorba de o zonă care, odată asfaltată, va lega direct două dintre cele mai cunoscute stațiuni din județ.

 Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, spune că întreaga zonă va avea de câștigat:  „Este un proiect la care am ținut foarte mult și pentru care ne-am zbătut să obținem banii necesari. Nu vorbim doar de un drum local. Aici vorbim de legătura dintre două stațiuni, Băile Olănești și Călimănești. Prin această modernizare, ne propunem să facem din «Drumul Călugărului» o rută turistică rapidă, curată și sigură. Am cerut deja colegilor de la RAJDP să înceapă și analiza pentru porțiunea care duce spre Călimănești. Când va fi gata și acest tronson, distanța dintre cele două stațiuni va fi scurtată, iar turiștii vor ajunge mai ușor de la una la alta.”

Pe lângă asfalt, rigole și podețe, lucrările de pe DC 171 vor include și consolidări în zonele cu risc de alunecare. Drumul trece pe lângă păduri și terenuri în pantă, așa că firma executantă trebuie să lucreze cu grijă.

Lucrările vor fi gata în perioada următoare. Autoritățile județene spun că vor urmări îndeaproape stadiul și calitatea lucrărilor, pentru ca rezultatul să fie unul solid și durabil.

Proiectul de la Muereasca este doar unul dintre multele șantiere deschise în județ în această perioadă. Reabilitarea drumurilor județene și comunale este o prioritate pentru Consiliul Județean, mai ales în zonele turistice. Se dorește ca până la finalul anului, mai multe tronsoane de drum din Vâlcea să fie modernizate, astfel încât localnicii și turiștii să circule în condiții mai bune.

Pentru comuna Muereasca, lucrările începute pe 8 iulie sunt o investiție importantă, iar finalizarea acestora va aduce beneficii clare. Dacă și drumul spre Călimănești va fi refăcut, așa cum este planificat, locul  va deveni un nod rutier turistic, ușor de parcurs, indiferent de anotimp.

Muereasca

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *