La Lăpușata, se caută personal și se trag sfori pentru proiecte mari

La Lăpușata, lucrurile nu merg ușor. Proiectele se lovesc de lipsa oamenilor, de salarii mici, de birocrație și de blocaje care nu țin de voința primarului sau a Consiliului Local. Cu toate acestea, administrația locală  încearcă să rămână pe linia de plutire și să nu piardă trenul finanțărilor importante.

Silviu Iliescu, primarul comunei, spune că una dintre cele mai mari probleme este lipsa personalului calificat în primărie.  Fără contabil, fără funcționar la registrul agricol și fără perspective clare că va veni cineva să se înscrie la concursuri, activitatea este blocată pe multe direcții:    „Noi nu avem contabil și nu se prezintă nicio persoană, nu este interesat din cauza salarizării. Salariul de contabil este mai mic decât al femeii de serviciu de la o școală. Este o mare problemă”, spune primarul.

Primăria din Lăpușata nu are contabil din luna noiembrie a anului trecut. De atunci, plățile s-au făcut printr-un contract cu o firmă, valabil pentru 6 luni. Situația nu poate dura mult. Pentru a continua, autoritatea locală trebuie să organizeze un concurs. Postul a fost creat recent și a primit toate avizele necesare, dar șansele să se înscrie cineva sunt mici. Una dintre condițiile impuse este o experiență de minimum 3 ani.

În paralel, proiectele care pot aduce bani în comună se pregătesc. Documentațiile sunt gata, dar primăria nu poate depune nimic până nu se deschid liniile de finanțare. Este vorba despre obiective clare: montarea de panouri fotovoltaice, modernizarea dispensarului, reabilitarea clădirii vechi a școlii din centrul satului, o sală de sport, un teren cu gazon sintetic și locuințe sociale:   „Avem documentații pregătite, așteptăm deschiderea axelor de finanțare la obiectivele pe care le-am propus”, precizează Silviu Iliescu.

Un alt proiect important este legat de aducerea gazelor naturale în comună. Lăpușata este liderul unei asocieri din care mai fac parte localitățile Roșiile și Tetoiu. Proiectul este serios și are deja câteva etape parcurse. Conducta se va trage din Tetoiu, acolo unde este magistrala, iar traseul va fi stabilit în funcție de sumele disponibile.

Important este că se fac pași în acest sens. Suntem în negocieri cu firmele de proiectare și execuție”, spune primarul.

În această asociere, comuna Lăpușata joacă un rol principal. Fără o infrastructură de gaz modernă, orice dezvoltare devine greu de gândit. Oamenii au nevoie de utilități și condiții normale. Totuși, chiar dacă dorința și planurile există, banii sunt cei care dictează în cele din urmă ce se poate face.

Situația resurselor umane din primărie este una dintre cele mai grave.    Pe lângă lipsa unui contabil, comuna mai are două posturi vacante: unul la registrul agricol, unde se cer trei specializări, și cel deja menționat, de contabil. Din păcate, nimeni nu vine. Salariile sunt mici, iar volumul de muncă e mare:    „Un contabil este un factor cheie în primărie. Suntem legați de mâini și de picioare”, mai adaugă primarul.

În acest moment, nu este plătit nici curentul, nici internetul. Nu se pot face investiții. Orice contract nou trebuie semnat și verificat, dar nu are cine să-l prelucreze. Primarul spune că încearcă să țină lucrurile pe linie dreaptă, dar nu are cu cine lucra. Situația nu este doar la Lăpușata. Tot mai multe primării se plâng de același lucru.

Fără personal, fără bani, cu salarii de neacceptat pentru specialiști, cu reguli greu de aplicat și cu termene care expiră fără ca proiectele să poată fi semnate.

Avem lucruri pregătite, avem dorință, dar fără oameni și fără bani, totul se blochează. Asta e realitatea”, a concluzionat Silviu Iliescu.

Primăria Lăpușata este o administrație care încearcă. Dar în 2025, încercarea nu este suficientă dacă statul nu vine cu soluții reale.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *