România a intrat din nou în cercul închis al promisiunilor uitate și al poverii aruncate în cârca celor care muncesc. Guvernanții vorbesc astăzi despre „salvarea țării”, dar fără să spună clar cine a adus-o în această stare. Se anunță scumpiri, taxe mai mari, reduceri de cheltuieli – dar toate încep, ca de obicei, cu cei care trag, nu cu cei care trag foloase.

TVA-ul urcă la 21%, deși ne-au spus că nu va fi așa. Și nu e vorba doar despre o cifră în plus la o taxă. E semnalul că ne pregătim, din nou, pentru o perioadă în care vom fi chemați să strângem cureaua, iar cei care au produs criza își păstrează toate avantajele. Cei care au semnat contracte păguboase, cei care au cheltuit bani publici fără noimă, cei care au tăcut când se furau bugete întregi… nu plătesc nici acum.

Ni se cere „solidaritate”, dar e o formă de tăcere forțată. În locul răspunderii avem amnistie tacită. În locul curățeniei avem aceeași distribuție a funcțiilor pe criterii de apartenență, și în locul unei reforme reale avem aceeași rețea de rude, pile, prieteni și colegi de partid care se rotesc prin consilii de administrație, prin funcții de conducere și prin sinecuri grase.

Este nedrept și periculos să-i trimiți la sacrificiu tocmai pe cei care au tras economia în spate: antreprenori, angajați din mediul privat, tineri care abia încep să muncească, pensionari care nu mai au nici o rezervă. Pentru ei, orice creștere de taxe înseamnă mai puțin în farfurie, mai puțin la școală, mai puțin la medic.

Pe de altă parte, în instituții și companii de stat, salariile uriașe, bonusurile mascate și posturile aranjate rămân intacte. Nu e normal să ceri eforturi de jos în sus. Reforma trebuie să înceapă de sus, de la cei care au protejat sistemul, de la cei care au tăcut și au închis ochii, de la cei care au făcut avere din banii noștri,  nu din munca lor.

Ni se spune că „nu e vina nimănui”. Că „nu e timpul pentru vinovați, ci pentru unitate”. Fals. Atunci când nu ceri răspundere celor care au greșit, le dai voie să continue. Asta nu înseamnă unitate, ci complicitate și nu se poate construi nimic bun pe tăcere.

Nu avem nevoie de lozinci sau de explicații vagi. Avem nevoie de fapte: dați afară politrucii din funcțiile publice, opriți cheltuielile inutile, faceți concursuri reale pentru posturi importante și lăsați oamenii competenți să lucreze. Asta ar arăta că vreți cu adevărat să schimbați ceva. Altfel totul se reduce la vorbe frumoase, urmate de taxe noi.

Orice reformă care nu începe cu reducerea privilegiilor este doar o acoperire pentru păstrarea puterii. Orice sacrificiu care se cere doar celor de jos este o insultă și  orice tăcere de acum înseamnă un viitor mai greu pentru toți.

Vreți să „salvați țara”? Atunci începeți cu cei care au pus-o în pericol. Apoi, poate, vom accepta să facem și noi un efort. Dar nu mai cereți nimic înainte de a da voi exemplul.