Teatrul Anton Pann, pe scena celui mai lung festival din România
SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, Constanța
Timp de 11 săptămâni, la Constanța se desfășoară cel mai lung festival de teatru din țară: Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, prescurtat SEAS. Festivalul a început pe 10 iulie și se va încheia pe 18 septembrie 2025.
Pe parcursul celor 11 săptămâni, pe scenele festivalului vor urca peste 1.500 de artiști din 50 de teatre: actori, regizori, performeri, scenografi, artiști vizuali și companii invitate. Amintim doar câteva dintre numele prezente în ediția din acest an: Istanbul State Symphony Orchestra, Teatrul Național București, Opera Națională București, Declan Donnellan, Radu Afrim, Silviu Purcărete, Florin Piersic Jr., Ofelia Popii și mulți alții.
Toate aceste prezențe remarcabile confirmă statutul SEAS 2025 drept cel mai amplu eveniment cultural estival din România.
Printre atâtea nume sonore, spectacole de teatru, concerte, dansuri și reprezentații de teatru de stradă, a fost invitat și Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului SEAS.
Astfel, pe 25 iulie, la Sala Lahovari a Teatrului de Stat Constanța, va fi prezentat spectacolul „Dragoste”, inspirat din povestiri de A.P. Cehov, în regia Andreea și Andrei Grosu, cu scenografia semnată de Vladimir Turturică.
După cum se știe, „Dragoste” este o coproducție cu Unteatru și a fost dublu nominalizat la Gala Premiilor UNITER, a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru (FNT) și a participat în luna iunie la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).
Invitația primită de Teatrul Anton Pann este onorantă, iar faptul că spectacolul este deja sold out reprezintă un semn clar de apreciere din partea publicului. O nouă recunoaștere pentru teatrul vâlcean, care se alătură astfel marilor instituții teatrale din țară.
Suntem încrezători că spectacolul „Dragoste” va ajunge la sufletul constănțenilor și al tuturor celor prezenți în sală.
Evenimentul SEAS este organizat de Teatrul de Stat Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
În continuare, după participarea la SEAS, Teatrul Anton Pann va prezenta spectacolul „Dragoste” și în cadrul Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”, care se desfășoară în stațiunea 2 Mai. Reprezentația va avea loc pe 26 iulie.
Este un proiect de suflet, organizat de Asociația „Șerban Ionescu”, în parteneriat cu entități din zona privată, și cu sprijin financiar de la Ministerul Culturii. Scopul festivalului este de a susține și promova noile generații de artiști din România, oferindu-le un context autentic de conectare cu publicul și cu mediul cultural actual.
Printre activitățile din această vară – spectacole la sediu, deplasări în alte orașe, producții noi – Teatrul Anton Pann găsește timp să onoreze și invitațiile primite la festivaluri naționale și internaționale de prestigiu.
Le dorim, ca de fiecare dată, succes și aplauze binemeritate!




