De luni bune, în fața ochilor noștri, ceva grav se întâmplă. Statul român pare să fi lăsat totul baltă. Nu răspunde, nu reacționează, nu se apără. În timp ce propaganda se răspândește peste tot, cei care ar trebui să o oprească asistă nepăsători.  Rezultatul?   O campanie bine coordonată, susținută de rețele bine organizate, ridică imaginea unui om care, în mod oficial, este legat de interesele Rusiei.

Călin Georgescu e în centrul acestui scenariu. Un personaj cu alură de „salvator”, care apare săptămânal, în ziua când trebuie să se prezinte la poliție, și se bucură de publicitate gratuită.  Nu vine singur, ci însoțit de camere,  reporteri și aplauze.   Se transformă, în fața camerelor, dintr-un simplu nume de pe un dosar penal,  într-un erou național.    Nu din greșeală, ci după un plan.

Are cămăși albe,  discursuri calme și sigure, și repetă aceleași fraze care prind:    „statul nu te ajută”,    „tu, românule, ești cel mai deștept și cel mai frumos”.      E tot ce vrea să audă o populație obosită, sărăcită și mințită.  Unii chiar ajung să-l vadă ca pe singura speranță.  În jurul lui, camerele rulează, vorbele se multiplică, publicul se emoționează.  Iar două televiziuni îl urmăresc ca pe o vedetă.  Îl filmează,  îl ridică, îi pun întrebările potrivite.

În tot acest timp, nimeni din partea autorităților nu spune nimic. Nimeni nu pare deranjat că un personaj cu legături directe cu propaganda rusă își construiește imaginea cu ajutorul haosului și al fricii.  Nimeni nu sancționează derapajele. Nimeni nu blochează rețelele prin care se propagă minciuna.

Cei care au crezut că valul suveranist s-a domolit după alegerile din primăvară s-au înșelat. Ba dimpotrivă. Discursul a devenit mai agresiv.  Personajele mai vizibile. Tactica mai fină.  Iar frica – de război, de sărăcie, de abandon – a devenit combustibil.  Populația, obosită de lipsuri și promisiuni, reacționează.  Nu mai verifică. Nu mai pune întrebări. Aplaudă.

În Suceava și Neamț, după inundațiile din iulie, televiziunile „patriotice” au vorbit despre implicarea AUR și a lui Georgescu.  Nu despre zecile de jandarmi, pompieri și voluntari care au fost trimiși acolo de autoritățile reale.  Nu despre ajutoarele distribuite de instituții publice.  AUR era acolo „cu sufletul”.  Georgescu era „cu iubirea”.  Iar camerele filmau lacrimi și fraze bine rostite.

Într-un moment penibil,  Georgescu chiar se împiedică în fața mulțimii. Dar reporterița nu se încurcă. Îl ridică simbolic: „Domnule Georgescu, oamenii vă așteaptă. Nu a venit nimeni să-i ajute. Doar dumneavoastră.”  E o minciună. O manipulare. Dar în acel cadru, pare real.

Realitatea este că acest fals mesia pe cai albi nu aduce soluții.   Doar iluzii bine ambalate și aplauze trase la indigo.   Se promovează.   Folosește durerea oamenilor ca decor pentru propria imagine. Iar statul român îl lasă.  Politicienii tac. Serviciile dorm.. Toți privesc cum un pion străin devine erou în ochii unui popor sătul de promisiuni.

De ce? Pentru că instituțiile care ar trebui să-l oprească au dispărut din peisaj.