Constantin Rădulescu preia conducerea dezvoltării regionale și promite rezultate care se vor vedea dincolo de cifre
Constantin Rădulescu a fost desemnat la Dubova președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia și promite ca mandatul său să însemne rezultate vizibile pentru oameni, nu doar cifre și contracte:
Constantin Rădulescu: ” De la Vâlcea…pentru întreaga Oltenie!”
În cadrul ședinței Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, care s-a desfășurat astăzi la Dubova, am primit onoarea de a fi desemnat Președinte al CDR S-V Oltenia, pentru o perioadă de un an.
Este o responsabilitate pe care mi-o asum cu bună-credință și cu gândul la ceea ce putem construi împreună pentru întreaga regiune.
Pentru Vâlcea, acest parteneriat regional se traduce în proiecte concrete.
Doar prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Consiliul Județean Vâlcea derulează investiții de aproape 100 milioane euro – fonduri europene, aflate în diferite stadii de implementare:
✅ modernizarea celui mai lung drum județean – DJ 676 Cerna – Vaideeni – Irimești – Bălcești (cca 76 km);
✅ reabilitarea și modernizarea Maternității din cadrul SJU Vâlcea;
✅ consolidarea și modernizarea Școlii Profesionale Speciale Bistrița;
✅ reabilitarea și dotarea Centrului Andreea.
Alături de colegii mei din Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea, am discutat astăzi despre direcțiile majore de dezvoltare ale Olteniei.
Printre acestea, un pas important este înființarea Organizației de Management a Destinației Oltenia, care va pune în valoare frumusețile și potențialul turistic al regiunii noastre.
Cred cu tărie că doar prin muncă și colaborare putem transforma în realitate proiectele pe care ni le dorim cu toții.
Îmi doresc ca acest mandat să însemne nu doar cifre și contracte, ci rezultate vizibile pentru oameni – drumuri mai bune, spitale moderne, școli moderne și o Oltenie mai atractivă pentru toți cei care trăiesc aici sau ne vizitează, a transmis președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.




