Buget sub limita existenței la Scundu. Primarul Mihai Bejan: «Nu mai avem bani pentru persoanele cu dizabilități, iar finanțările sunt blocate»
La Scundu, primarul Mihai Bejan vorbește despre una dintre cele mai dificile perioade pentru administrațiile locale. Bugetul este tot mai mic, cheltuielile cresc din toate părțile, iar finanțările sunt blocate. În lipsa programelor guvernamentale și europene, primăria abia reușește să acopere nevoile urgente. Situația nu este singulară, dar la Scundu efectele se simt mai puternic, pentru că fiecare leu contează:
„Trecem printr-o perioadă destul de complicată. Bugetul este sub limita existenței. Noi, primarii PSD din Vâlcea, suntem uniți datorită respectului pentru președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu. El este omul care ne ține aproape și ne sprijină. Dacă nu ar fi el, situația ar fi mult mai grea. Este acolo, prezent, pentru fiecare dintre noi, și noi, primarii, îl susținem în tot ceea ce face pentru județ”, ne-a declarat primarul Mihai Bejan.
Administrația locală are proiecte pregătite, dar toate așteaptă deschiderea unor linii de finanțare: „ Avem un proiect de extindere și reabilitare a sistemului de apă și canalizare, în parteneriat cu Primăria Orlești, prin ADI Scundu – Orlești. Documentațiile sunt gata, dar nu avem unde să le depunem. Toate axele sunt blocate”, spune primarul.
În paralel, primăria are un alt proiect pentru asfaltarea drumurilor pe o lungime de 7 kilometri. În sertare se află și documentația pentru modernizarea iluminatului public. Proiectul a fost depus la Administrația Fondului pentru Mediu, însă este suspendat: „ Așteptăm redeschiderea liniei de finanțare. Am muncit la documente, am făcut toate demersurile, dar fără finanțare totul stă. Este frustrant să vezi proiectele pregătite, dar fără șanse de implementare ”, adaugă Bejan.
Problema cea mai gravă este lipsa banilor pentru plățile sociale. La Scundu, primăria nu a reușit să achite în luna octombrie indemnizațiile persoanelor cu dizabilități și ale însoțitorilor acestora: „ Dacă nu se face ceva, nici luna viitoare nu vom avea bani. Până la sfârșitul anului, situația se va agrava. Eu cred că acest capitol ar trebui luat de pe umerii primăriilor. Nu este normal ca noi să suportăm aceste plăți din bugete atât de mici. Sunt instituții ale statului care pot gestiona acest lucru mai bine. Oamenii aceștia sunt bolnavi, au nevoie de bani la timp, nu de promisiuni ”, spune primarul Mihai Bejan.
Atrage atenția și asupra numărului tot mai mare de persoane acre primesc sprijin social: „ Numărrul acestor persoane crește de la an la an. Primăria nu poate face decât o verificare socială, nu decide gradul de handicap. Totul vine din altă parte, daar obligația de plată cade tot pe bugetul local. Asta nu e corect.”
Primarul din Scundu consideră că măsurile de austeritate impuse la nivel național nu fac decât să adâncească lipsa de încredere a oamenilor: „ Oamenii nu mai au răbdare, nu mai cred în promisiuni. Austeritatea aceasta lovește direct în cetățeni, iar noi, primăriile, suntem primii care simțim presiunea. Dacă statul nu sprijină autoritățile locale, riscăm să nu mai putem asigura nici cheltuielile de bază”, afirmă Bejan.
În ciuda blocajelor, primarul rămâne încrezător că lucrurile se vor stabiliza. „Așteptăm ca programele să se redeschidă, pentru că avem proiecte utile și, cel mai important, promise. Oamenii au nevoie de apă, drumuri bune, lumină și stabilitate. Tot ce vrem este să ne facem treaba, dar avem nevoie de resurse reale, nu doar de hârtii.”
Prin urmare, la Scundu, speranța primarului se leagă de relansarea finanțărilor. Până atunci, primăria încearcă să mențină echilibrul între lipsa banilor și așteptările oamenilor.




