Dezinformare pe rețelele de socializare: decizia despre iluminatul public din Berislăvești, răstălmăcită intenționat pentru a induce oamenii în eroare

La Berislăvești, o decizie legată de iluminatul public a ajuns rapid din sala de ședințe pe rețelele de socializare.  De aici până la acuzații și interpretări a fost doar un pas. Oprirea iluminatului pe timpul nopții, pentru câteva ore, a stârnit reacții. Primarul spune însă că lucrurile trebuie privite cu cifrele pe masă și cu realitatea bugetară în față.

Discuția nu este una nouă. Subiectul iluminatului public a fost analizat și în luna noiembrie, când consilierii locali au fost de acord cu măsura propusă.  Tema a revenit acum, pentru că începutul de an vine fără buget aprobat, iar funcționarea se face după regula de 1/12 din bugetul anului trecut.

În ședința recentă, primarul a prezentat din nou situația financiară și a propus oprirea iluminatului public între orele 00:00 și 04:00, până în luna aprilie.  Opt consilieri au votat pentru, trei s-au abținut.  Nu a existat niciun vot împotrivă.  Cu toate acestea, în spațiul online au apărut mesaje care vorbesc despre alt interval orar și despre o presupusă lipsă de asumare.

Primarul comunei Berislăvești, Nicolae Popescu, spune că aceste informații sunt false și că ele creează confuzie în rândul oamenilor: ”„ În goana după like-uri și validare, într-o continuă campanie de denigrare și dezinformare, se încearcă construirea unei realități false, care să afecteze modul în care percepem realitatea și interacționăm. În ședința consiliului local am discutat din nou despre iluminatul public. Spun din nou, pentru că aceste discuții au avut loc și în luna noiembrie, când, după ce le-am explicat argumentele, toți consilierii au fost de acord cu această măsură, inclusiv domnul Lupulețu.”

Primarul explică faptul că argumentele au fost strict financiare. Facturile la energie sunt ridicate, iar până la finalul lunii martie comuna nu are buget aprobat. În aceste condiții, administrația trebuie să se limiteze la cheltuieli de strictă necesitate: ”„ Am venit din nou cu argumente bazate pe valoarea facturilor și pe faptul că până la sfârșitul lunii martie nu vom avea buget și vom funcționa cu 1/12 din cel de anul trecut. Am propus ca până în luna aprilie iluminatul public să fie oprit între orele 00:00 și 04:00.”

Votul a fost clar, spune primarul. Opt consilieri și-au asumat decizia, iar trei s-au abținut. Abținerea nu înseamnă vot împotrivă, subliniază acesta: ”„ Au fost opt voturi asumate, ale unor consilieri conectați la realitate, și trei abțineri. Repet, abțineri, nu voturi împotrivă, așa cum s-a spus. Atât eu, cât și cei opt consilieri suntem, înainte de toate, locuitori ai acestei localități. Și pentru noi se oprește iluminatul în acel interval. Nici nouă nu ne este pe plac, dar trebuie să ne asumăm astfel de decizii.

Primarul respinge acuzațiile potrivit cărora oamenii ar fi fost induși în eroare în privința intervalului orar sau a altor măsuri, cum este bonificația de 7%, deja votată: ”„ Refuz să cred că cineva a votat așteptând ca cei aleși să nu fie asumați, să dezinformeze și să manipuleze prin minciună. Refuz să cred că domnul Lupulețu nu știa că iluminatul este oprit între 00:00 și 04:00 și nu între 23:30 și 05:30. Refuz să cred că nu știa despre bonificația de 7%, pentru că tocmai votase. Vă rog să nu lăsați minciunile de pe rețelele de socializare să vă construiască o realitate falsă”, a transmis primarul.

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *