La Orlești, peste 1,7 milioane de lei din fonduri europene pentru sprijin social și ajutor direct pentru cei care au nevoie
La Orlești, administrația locală a semnat un contract important finanțat din fonduri europene, prin care comuna va beneficia de peste 1,7 milioane de lei pentru servicii sociale și pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. Proiectul este realizat în colaborare cu Ministerul Muncii și urmează să se deruleze până la finalul anului 2029.
Primarul comunei Orlești, Constantin Cîrstina, ne-a spus că acest proiect vine într-un moment în care tot mai multe familii au nevoie de sprijin, iar administrația locală încearcă să răspundă acestor nevoi prin programe care să ajungă direct la oameni și să le ofere condiții mai bune de trai.
Astfel, prin acest proiect, o parte din bani va fi folosită pentru a îmbunătăți condițiile de locuit și pentru a oferi ajutor direct persoanelor vulnerabile, inclusiv prin pachete cu alimente și alte forme de sprijin, astfel încât familiile care au cele mai mari probleme să primească ajutorul de care au nevoie.
În același timp, proiectul prevede și măsuri pentru întărirea capacității administrației locale de a gestiona aceste servicii, ceea ce înseamnă că vor fi asigurate resurse pentru echipele care lucrează în domeniul social, dar și pentru dotarea acestora cu echipamente necesare desfășurării activității, de la calculatoare până la alte dotări utile în teren: ”Valoarea totală a proiectului este de 1.762.000 de lei, cea mai mare parte fiind asigurată din fonduri europene, ceea ce înseamnă că bugetul local este protejat, iar investițiile pot fi realizate fără presiuni suplimentare asupra finanțelor comunei. În cadrul acestui proiect sunt vizate peste 60 de persoane vulnerabile”, ne-a declarat primarul comunei.
Autoritățile locale spun că acest proiect face parte dintr-un plan mai mare, prin care Primăria Orlești încearcă să ajungă din urmă alte zone și să ofere condiții mai bune pentru cetățenii care au nevoie de sprijin.
Dacă implementarea va decurge conform planului, în anii următori se vor vedea schimbări, în primul rând prin ajutorul acordat celor care au nevoie, dar și prin servicii mai bine organizate pentru partea socială.





