Polițist din Vâlcea a refuzat mita și a sesizat cazul la linia anticorupție
Un agent de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Pietrari a refuzat o sumă de bani oferită drept mită de un șofer oprit în trafic și a anunțat imediat cazul la Call-center-ul anticorupție, gest care a dus la declanșarea unei anchete coordonate de procuror.
Incidentul a avut loc în data de 13 martie 2026, atunci când polițistul, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu alături de un coleg, a oprit un conducător auto surprins de radar circulând peste limita legală de viteză, iar în momentul în care i-au fost aduse la cunoștință sancțiunile, acesta a încercat să ofere suma de 200 de lei pentru a evita consecințele legale.
Agentul de poliție a refuzat banii și a sesizat imediat situația prin numărul dedicat anticorupției, iar întreaga interacțiune a fost surprinsă de dispozitivul body-cam din dotarea acestuia, fapt care a oferit probe clare pentru continuarea verificărilor.
În urma apelului, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Vâlcea au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care a dispus deplasarea unei echipe operative la fața locului pentru constatarea infracțiunii.
Cercetările sunt în desfășurare, sub coordonarea procurorului de caz, urmând să fie stabilite toate împrejurările și măsurile legale care se impun.




