În perioada pandemiei, când frica era mare și presiunea la fel, guvernanții noștri de atunci au ales varianta cea mai simplă și mai comodă, au comandat cantități uriașe de vaccinuri, mult peste nevoile reale ale țării, fără o evaluare serioasă și, mai grav, fără să existe o asumare pentru ceea ce urma după ce situația se stabiliza.

Și nu vorbim despre o greșeală mică, ci despre o decizie luată cu cifre care depășeau orice logică și care arătau clar lipsa de control și de responsabilitate față de realitate.

Așa s-a ajuns ca guvernanții noștri să contracteze de câteva ori mai multe doze decât era necesar, deși populația eligibilă era cunoscută, iar datele erau la îndemână, însă cei care trebuiau să decidă au ales să ignore orice limită și să meargă ca orbii pe varianta cea mai comodă, semnând rapid doar ca să pară că fac ceva, așa cum se întâmplă de obicei la noi.

După ce presiunea sanitară a scăzut, aceiași „domni” au încercat să se retragă din propriile decizii, refuzând să mai primească și să mai plătească dozele contractate, ca și cum un contract ar fi o simplă hârtie fără valoare. O atitudine golănească, am putea spune, care arată cât de superficial a fost tratată întreaga situație, pentru că nimeni nu poate semna obligații de sute de milioane și apoi să se comporte ca și cum acestea nu există.

Instanța din Bruxelles nu a făcut decât să confirme ceea ce era evident pentru orice om sănătos la cap, că o semnătură te obligă și că aceste contracte trebuie respectate.  Prin urmare, din cauza unei clase politice care nu își asumă niciodată responsabilitatea pentru nimic, suntem acum obligați să plătim, chiar dacă decizia nu este definitivă,  efectele sunt deja clare.

Așadar, cei care au luat deciziile nu răspund și nu plătesc. Este un tip de comportament „șmecher”, tipic politicienilor noștri, care se repetă de ani de zile: se iau decizii, se creează probleme uriașe, iar apoi responsabilitatea este mutată mai departe.

Așa ajungem din nou să plătim pentru greșelile celor care ne conduc, iar această situație arată  că, atunci când banii publici sunt tratați cu ușurință, nota de plată nu rămâne niciodată la cei care decid, ci ajunge mereu la noi.