Autor: Claudia Schiopu
Duminică, la Costești, au fost cinstite familiile trainice. O jumătate de secol de iubire și răbdare, în fața altarului
La biserică, în fața altarului, au fost onorați cei care au rămas împreună o jumătate de secol. La Costești, duminică, 17 august, au fost sărbătorite familiile care au împlinit 50
Read MoreLa Olanu s-a sărbătorit cu muzică, sport și planuri mari pentru viitor
Sărbătoare mare și promisiuni importante pentru comuna Olanu Pe 16 august, comuna Olanu a fost în sărbătoare. A avut loc ediția a 8-a a Zilei Comunei, un eveniment care
Read MorePrimăria Bălcești rulează proiecte de peste 62 de milioane de euro
Administrația locală din Bălcești este unul dintre exemplele clare că se poate munci mult, cu o echipă mică, dar eficientă. Într-un context destul de dificil, cu tăieri bugetare, blocaje sau
Read MoreDin Mădulari spre lume: un fiu al satului poartă satul natal în știință
Subtil legat de pământul vâlcean, Alexandru Burtea duce numele comunei pe scena academică internațională Prezentarea academică semnată de Alexandru Burtea aduce comuna natală în lumina cunoașterii științifice și a
Read MoreCălimănești, capitala tradițiilor: Festivalul „Cântecele Oltului” – ediția 57 a adunat cântec, costum și oameni care nu uită cine sunt”
Între 15 și 17 august 2025, orașul-stațiune Călimănești a găzduit ediția cu numărul 57 a Festivalului național de folclor „Cântecele Oltului”. A fost o ediție aniversară, care a adunat peste
Read MoreSeară de teatru la Bărbătești: spectacol cu trupa Arlechin, duminică, de la ora 19:00
Duminică, 17 august, la ora 19:00, Căminul Cultural din Bărbătești se umple de energie, umor și aplauze. Tinerii talentați ai trupei Arlechin aduc în fața publicului o comedie spumoasă care
Read MoreSalarii înghețate, posturi tăiate, proiecte blocate: Primăriile trag să moară
În România rurală, administrațiile locale sunt aduse în pragul colapsului. Problemele nu mai țin de proiecte ambițioase sau de lipsa ideilor. Criza este una simplă, dar gravă: nu mai sunt
Read MoreAlaska: locul unde America și-a pierdut coloana vertebrală. Putin a câștigat fără să tragă un glonț
Ce s-a întâmplat în Alaska nu a fost un simplu schimb de replici între doi lideri. A fost o umilință. O înfrângere publică a celor care pozau în apărători ai
Read MoreCopiii au deschis sărbătoarea, muzica a ținut ritmul, iar primarul Dorinel Boncan a fost gazda unei zile de neuitat la Drăgoești
De Sfânta Marie Mare, comuna Drăgoești a sărbătorit ediția a XIV-a a Zilei Localității. Evenimentul a început încă de dimineață, pe terenul cu gazon sintetic al școlii, unde a avut
Read MoreAdrenalină și competiții de top la Nicolae Bălcescu: drifturi în 2025, cros internațional în 2026
Distracție, sport și mișcare în natură: comuna Nicolae Bălcescu se transformă într-un pol al evenimentelor naționale. Race The Vibe 2025 aduce sute de participanți, iar anul viitor va fi lansat
Read More




Comentarii recente