„Noi nu promitem, noi oferim!”

„Am câştigat această funcţie din dragostea pe care o am faţă de oameni, îndrăgesc oamenii şi animalele, mai ales oile. Sunt medic veterinar, şi profesional nu am avut eşecuri, am avut acea tendinţă de perfecţionare continuă, şi nu m-am făcut de râs. Am fost preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, o funcţie care încununează oarecum aprecierea colegilor, iar funcţia de primar implică muncă în folosul cetăţeanului şi, dacă nu ai dragoste faţă de om, nu poţi să o faci. Mi-e dragă această aşezare şi povestea acestui oraş, a celor „trei naţii” – români, ungureni şi rudari. Sunt ai mei toţi, sunt consătenii, fraţii şi prietenii mei. Au acolo un spirit care nu se pierde aşa uşor, iar sloganul în această campanie este: „Noi nu promitem, noi facem!”, spune primarul oraşului Băbeni, social-democratul Stefan Bogdan.

În oraşul Băbeni, investițiile continuă

Oraşul Băbeni este al treilea oraş ca putere economică din judeţul Vâlcea, dar şi ca număr de locuitori, după municipiile Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani.

Administraţia locală a reuşit să acceseze primul proiect european din istorie în 2018. Este vorba despre un proiect de incluziune socială destinat locuitorilor din Valea Mare, în valoare de 14 milioane de lei. Obiectivul general al proiectului, finanţat prin Programului Operaţional Regional Capital Uman 2014-2020 este combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale prin implicarea a cel puţin 600 de persoane, cu precădere din rândul populației de etnie romă,

în măsuri integrate de educaţie, ocupare, antreprenoriat, susţinerea dezvoltării şi furnizării de servicii socio-medicale, dar şi îmbunătăţirea condiţiilor de locuit. În rest, modernizarea infrastructurii nu s-a putut realiza până în prezent decât cu fonduri din bugetul local şi fonduri guvernamentale:

„Ceea ce am promis în campania electorală din 2016 am dus la îndeplinire, dar, pe parcurs, mi-am dat seama că trebuie să mai accesăm un proiect deosebit de important pentru populaţia oraşului Băbeni: extinderea reţelei de gaze în zonele unde nu există, adică în Valea Mare, Bonciu şi Pădureţu. Proiectul este întocmit pentru o lungime de 20 de kilometri, are o valoare de 66 de miliarde de lei vechi şi a fost depus de trei ori în vederea finanţării. Cu toate acestea, nu ni s-au alocat fondurile necesare demarării lucrărilor, iar bugetul local nu suportă o astfel de sumă, ar fi însemnat să blochez bugetul local pentru zece ani şi să nu se mai facă nici o altă investiţie. Proiectul este în prezent depus la Ministerul Dezvoltării, în vederea finanţării”, spune primarul oraşului Băbeni, social-democratul Ștefan Bogdan.

Proiecte finalizate sau în curs de execuție 2016-2020

Pentru următorul mandat, Ștefan Bogdan are în plan multe proiecte, o parte fiind şi depuse în vederea finanţării. În centrul oraşului se va construi cea mai modernă piaţă agro-alimentară din judeţ, care se va amenaja pe două niveluri, cu parcare subterană. În noua piaţă vor fi amenajate zone distincte pentru producătorii agricoli şi pentru agenţii economici, pentru desfăşurarea unui comerţ civilizat. Vor fi amenajate zone separate pentru spaţii comerciale şi zarzavaturi, carmangerie, pescărie, produse lactate, dar şi florării: „Este unul dintre principalele proiecte pe care vreau să le realizez în următorul mandat. Deocamdată ne aflăm în faza identificării fondurilor necesare. Sper ca, după deschiderea pieţei, să atragem atenţia producătorilor şi investitorilor din domeniu, care vor avea un loc propice pentru prezentarea şi vânzarea produselor.

În oraş s-au asfaltat străzile: Petrolului, Dejului, Primăverii, Rovinei, Brâncuși, Dealu Grecilor, Râioasa, Ungureni, Târgului, Oromului, Români, Gară, etc, s-a realizat construirea unei stații de clorinare și pompare apă potabilă în Bonciu, s-au amenajat rigolelor betonate și consolidarea malurilor Stăncălăului, și montarea unui sistem de supraveghere video în tot orașul. Alte realizări vizează decolmatarea râului Bistrița, forarea a 2 puțuri de mare adâncime în zona blocuri, construirea Parcului Central, modernizarea parcului din fața Primăriei, construirea Creșei (în derulare) și amenajarea Atelierului-școală. Amenajarea de poduri și podețe este în derulare, dar s-a realizat achiziționarea unui buldoexcavator, amenajarea de trotuare, parcări și locuri de joacă în zona blocuri, extinderea rețelei electrice pentru parcul industrial „Uzina mecanică”, rigole și poduri în Valea Mare (în derulare), și înlocuire rețea de apă la Tătărani (în derulare).

Proiecte propuse pentru perioada 2020-2024

  • Gaze naturale în tot orașul, proiect depus la Fondul de Dezvoltare;
  • Transformarea dispensarului medical în Centru de Permanență și achiziționarea unei ambulanțe care să preia urgențele;
  • Înființarea unui cabinet medical în Valea Mare, punând la dispoziție o clădire în acest sens;
  • Atragerea de investitori prin punerea la dispoziție a unui teren și acordarea de facilități fiscale în vederea deschiderii unui parc industrial pentru crearea de noi locuri de muncă;
  • Înființarea unui centru sportiv pentru copii și juniori, crearea de terenuri de antrenament și un profil sportiv la liceul din oraș;
  • Modernizarea școlilor și realizarea unui parteneriat în vederea înființării unui program after-school pentru copii;
  • Reasfaltarea sau modernizarea străzilor unde este nevoie;
  • Pistă de biciclete pe o distanță de 14 kilometri, proiect depus la Ministerul Dezvoltării;
  • Achiziționarea unui teren în vederea construirii unei baze sportive și de agrement lângă Parcul Central;
  • Piață centrală modernă, proiect depus la Ministerul Dezvoltării;
  • Apă curentă și canalizare funcțională în tot orașul, în colaborare cu Apavil;
  • Diverse activități culturale și sociale în cadrul Casei de Cultură;
  • Amenajarea unor parcuri de joacă pentru copii în tot orașul;
  • Crearea unei echipe pentru accesare fonduri europene în diverse domenii;
  • Colectarea selectivă a deșeurilor;

–  Amenajarea de trotuare către școli;

– Amenajare centru civic.

Stefan Bogdan: „Noi nu promitem, noi oferim!”

 „Munca de primar presupune, în primul rând, dăruire de sine și aduce satisfacție doar atunci când este făcută cu dragoste. Atunci când alegi o astfel de funcție trebuie să simți că ești la locul potrivit, pentru ca, mai departe, să poți face față responsabilităților și să rezolvi problemele oamenilor. Am ales să candidez pentru un nou mandat fiindcă îmi doresc continuarea proiectelor începute și consider că am experiența administrativă necesară pentru ocuparea funcției de primar și în următorii patru ani. Proiectele pe care le voi implementa vor contribui la dezvoltarea comunității, cu și pentru oamenii mei din Băbeni”, spune primarul oraşului Băbeni, social-democratul Ștefan Bogdan.

Bogdan Ștefan,

Candidat la funcția de PRIMAR al orașului Băbeni

Echipa mea:

Antonescu Ion

Păunoiu C-tin Cristian

Borcan Gheorghe

Lazăr Ion

Șchiopu Constantin Adrian

Bălașa Maria

Bîrzan Emilian

Neacșu Elena Daniela

Guran C-tin Cristian

Dudea Daniel

Andrei Ion

Bivolu Iulian

Groșenoiu Ilie

Bărbuș Ion

Matei Laurențiu

Șoană Elena

Bogdan Ștefan

Din Vasile Adrian

Dudea Ion

CMF: 21200019

Comandat de: Partidul Social Democrat Vâlcea

Realizat de SC INFOTOUR SRL

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *