Berislăveşti, o zonă cu potenţial agroturistic montan

Primarul din Berislăveşti, Ion Buşagă declară că drumul judeţean 703N este unul strategic, singurul pe care se poate ocoli Valea Oltului din zona Cornet până la Călimăneşti, şi care face legătura cu comunele din nordul judeţului, respectiv Perişani sau Titeşti. Pe drumul spre Perişani se află izvoare cu ape sulfuroase asemănătoare unor izvoare din Călimăneşti-Căciulata, iar oamenii din zonă sunt crescători de animale, astfel încât aici există un real potenţial turistic şi s-ar putea dezvolta o zonă agroturistică montană. În acest sens, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea a demarat lucrările de asfaltare a drumului judeţean 703N pe raza localităţii Berislăveşti, drum care duce la releul de pe Vârful Cozia. După ce se va finaliza asfaltarea drumului, primarul spune că este în faza de discuţii un proiect de amenajare a unei staţiuni pe platou, ba chiar şi a unei linii de telecabine. „Domnul preşedinte Constantin Rădulescu a fost foarte receptiv la intervenţia mea pentru acest drum judeţean. Anul trecut, din toate domeniile unde a rămas câte o sumă mică de bani a repartizat-o pentru modernizarea drumului până la kilometrul 1,700, ceea ce este un lucru foarte bun. Este un drum care face legătura şi spre releul Cozia, dar şi spre Perişani. Era o mare ruşine ca pe drumul judeţean toţi şoferii care ocoleau Valea Oltului când era întreruptă circulaţia spre Perişani să intre de pe un drum comunal asfaltat pe un drum judeţean greu accesibil. Până la urmă nu numai drumurile acestea judeţene sunt neasfaltate, ar trebui ca toate şoselele judeţene să fie asfaltate. Noi, primarii, reuşim să punem asfalt şi pe uliţe, dar drumurile judeţene sunt distruse, iar cetăţenii nu înţeleg acest lucru. Mulţi cred că pune primarul asfalt, acolo unde vrea el”, afirmă primarul Ion Buşagă.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *