OPINIE: Investiţiile productive ocolesc Râmnicul

Faima municipiului Râmnicu Vâlcea, care a devenit în ultimii ani un fel de babau din cauza proastei administrări duce acum la scăderea din ce în ce mai mare a puterii economice locale. În timp ce municipiul reşedinţă de judeţ nu oferă absolut nimic potenţialilor investitori, oraşele mai mici şi comunele din jur au reuşit performanţa deosebită de a atrage în ultimii ani numeroşi oameni de afaceri şi chiar firme multinaţionale dornice să se dezvolte şi să angajeze forţă de muncă locală.

Interesant este că, în timp ce Râmnicul stagnează, ba chiar se găseşte în prezent într-o groapă economică din care îi va fi foarte greu să iasă, în comuna Budeşti, de exemplu, investitorii au găsit o deschidere mult mai mare din partea administraţiei, şi şomajul este deja acolo practic inexistent. Exemplul Budeştiului este acum urmat şi de oraşele mici, dintre care Horezu s-a evidenţiat clar în ultima perioadă, pentru eforturile de atragere a investitorilor. Parcurile industriale de la Drăgăşani şi Bălceşti sunt şi ele idei interesante, chiar dacă, momentan, nu sunt foarte populate.

În acest ritm, Râmnicul va rămâne cu mult în urma altor oraşe, pentru că locuitorii municipiului vor constata în curând că degeaba au poduri, pasarele, bretele şi marcaje rutiere noi – nu îmi vine în minte absolut nici o altă investiţie de anvergură a autorităţilor locale,- dacă nu au locuri de muncă stabile. Râmnicul pare, efectiv, un oraş încremenit în timp şi, dacă va rămâne în acest stadiu, este posibil să închiriem pentru el ultimul loc de veci din cimitirele locale.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *