Roşiile este o fărâmă de lume de care Dumnezeu a avut grijă. I-a desenat dealuri şi văi, a înzestrat-o cu fâneţe şi ogrăzi, i-a înălţat de veghe arbori sănătoşi, i-a conturat un firicel de apă domol prin mijlocul aşezării şi i-a plăsmuit o istorie încrustată adânc în cronicile scrise ale acestui ţinut: „Localitatea Roşiile are o frumuseţe uluitoare, drumul care vine şerpuind de la Tetoiu, cu pomi înfloriţi de o parte şi de alta urcă spre Dealul lui Bălan şi presară în calea trecătorilor petale scuturate de vânt. Aşezarea este încărcată de istorie şi legendă, aşa pot să-mi descriu locul unde m-am născut, o confluenţă a codrului cu apa şi cu pajiştea înfloritoare, unde oamenii au statornicit vetre de aşezări trainice”, spune primarul Doru Diaconu. Covorul verde al văii Şasa, rodul bogat al livezilor şi apele care au sfredelit solul variat al aşezării întregesc zestrea monumentală a localităţii.

Istoria atestă locuirea văii Şasa încă din cele mai vechi timpuri

Roşiile este o aşezare veche, cu o mare încărcătură istorică. Satele au nume care au intrat în istorie şi au perpetuat existenţa aşezărilor de pe această vale, a pârâului Şasa. Aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu au avut o viaţă intensă, au fost locuite tot timpul. Din mărturiile descoperite deducem cu claritate că la Roşiile putem vorbi despre o puternică viaţă umană. Pe teritoriul localităţii au fost descoperite şi fosile de mamut – mamifer preglaciar care a populat aceste locuri în urmă cu aproximativ 2 milioane de ani. Urmele arheologice descoperite pe văile şi înălţimile aşezărilor de aici sunt mărturii istorice încrustate în hrisoavele învechite de vreme şi în legendele locale, şi toate acestea glăsuiesc despre locuitorii satelor din Roşiile. Aşezată la miazăzi de comuna Tetoiu, singurul loc din Europa în care s-au descoperit urme materiale de viaţă cu o vechime de 1,8 – 2 milioane de ani, localitatea Roşiile a fost şi ea locuită din cele mai vechi timpuri. Tot pe aceste meleaguri încărcate de istorie, cât şi pe meleagurile din jurului localităţii există mărturii documentare atestând prezenţa Culturii Verbicioara, faza de maximă înflorire a civilizaţiei tracice, când produsul metalurgiei poartă amprenta unei tehnici desăvârşite, iar meşteşugul atinge culmile măiestriei.