Autorităţile judeţene, cu ochii pe Mirajul Oltului

Zilele trecute, preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu a efectuat o vizită la Călimăneşti, unde a verificat stadiul lucrărilor la proiectul „Mirajul Oltului – Extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti-Căciulata”. Potrivit spuselor acestuia, lucrările se apropie de finalizare, însă a ţinut să precizeze că termenul de implementare este de 86 de luni, adică lucrarea este în grafic, ţinând cont că ea a fost începută în luna decembrie 2012: „În prezent sunt finalizate lucrările la Parcul de agrement şi sport Jiblea, iar în ceea ce priveşte parcul acvatic, a început montarea toboganului. Stadiul fizic al lucrărilor este de 88%. Proiectul „Mirajul Oltului” are termen de implementare 86 de luni şi prevede realizarea unui parc de agrement şi sport la Jiblea, a unui parc acvatic, valoarea fiind de 34.981.301,21 lei”, a precizat, după vizita în teren, preşedintele Constantin Rădulescu.

 

Primăria Călimăneşti şi-a luat mâna de pe „Mirajul Oltului”

În perioada în care la conducerea Consiliului Judeţean se afla regretatul Ion Cîlea, iar la Primăria Călimăneşti colegul de partid, Ilie Amuzan a luat naştere ideea înfiinţării unui parc de agrement numit „Mirajul Oltului”. Proiectul avea să devină cea mai importantă investiţie turistică din judeţ, realizată cu fonduri europene. Astfel, în decembrie 2012, Consiliul Judeţean, în colaborare cu Primăria Călimăneşti au început un proiect în valoare de peste 8 milioane de euro, jumătate din sumă fiind suportată de Uniunea Europeană, iar cealaltă jumătate de cele două instituţii. Timpul a trecut, iar lucrările realizate de firma constructoare, Protectchim nu au fost tocmai mulţumitoare. Au urmat acte adiţionale în vederea prelungirii contractului de execuţie, ameninţări de reziliere a contractului cu firma respectivă, totul în ideea realizării unei investiţii calitative şi benefice pentru întregul judeţ. Nemulţumit de modul în care a fost conceput proiectul, în special de faptul că piscinele construite în cadrul proiectului au fost gândite cu apă dulce (şi nu cu apă termală), primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu şi-a luat mâna de pe acest proiect şi nu a mai fost de acord ca primăria să aloce fondurile cotă parte pentru finalizarea investiţiei. Astfel, proiectul Mirajul Oltului a rămas în directa subordonare a Consiliului Judeţean, instituţie care se va ocupa nu numai de alocarea fondurilor pentru finalizarea investiţiei, ci şi de funcţionarea proiectului în momentul în care acesta va fi terminat.

 

Consiliul Judeţean, îndatorat pe 20 de ani pentru finalizarea proiectului

În septembrie 2016, preşedintele Consiliul Judeţean, Constantin Rădulescu cerea aprobarea consilierilor judeţeni pentru ca instituţia pe care o conduce să facă un împrumut de peste 5,5 milioane de lei, în vederea finalizării proiectului Mirajul Oltului. Perioada de rambursare a sumei respective este până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate. De când şi-a asumat în totalitate finalizarea acestei investiţii, preşedintele Constantin Rădulescu face vizite tot mai dese la Călimăneşti, pentru a verifica personal stadiul lucrărilor la Mirajul Oltului. Ultima sa vizită a fost chiar pe data de 16 august. Potrivit spuselor acestuia, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 88%.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *