Viitorul Dăești și Cozia Călimănești au remizat sâmbătă, scor 2-2, rezultat care a favorizat liderul Flacăra Horezu.

Derby-ul etapei a VIII-a s-a disputat la Fedeleșoiu, acolo unde Viitorul și Cozia, aflate la trei puncte în spatele Flacărei, vizau o victorie care să o mențină aproape de lider.

După o primă repriză albă, jocul s-a deschis după pauză. Atacantul George Neacșu a deschis scorul în minutul 52 pentru Dăești. Din minutul 76, gazdele au rămas însă în inferioritate, Filipoiu fiind eliminat pentru cumul de  cartonașe galbene. Călimăneștiul a întors scorul în decurs de patru minute, Alexandru Ștefan transformând două lovituri de pedeapsă, în minutele 82 și 86. Cozia părea scăpată în câștigătoare, însă echipa lui Cosmin Ursu a egalat în minutul 88, după reușita lui Tănăsie. Astfel,  s-a terminat 2-2, un rezultat care nu ajută niciuna din echipe. Atât Viitorul, cât și Cozia au scăpat șansa de a se menține la trei puncte de Horezu.

Tot în etapa a VIII-a, Mădulari a rămas în lupta pentru calificarea în play-off, după succesul cu Băbeni, scor 5-3. Cele trei echipe cu șase la titlul județean, Horezu, Dăești și Călimănești nu au cum rata intrarea în play-off. Pentru celelalte trei echipe care vor completa play-off-ul se luptă patru echipe: Orlești, Costești, Băbeni și Mădulari. Conform regulamentului AJF, primele șase clasate din Superligă intră în play-off cu punctajul total acumulat în sezonul regular. Ultimele șase clasate vor juca în play-out,  având ca miză evitarea retrogradării, urmând a se intra în această fază tot cu punctajul total cumulat în sezonul regular.

Viitorul Dăești – Cozia Călimănești 2-2

Au marcat: G.Neacșu 52, Tănăsie 88 / Al. Ștefan 82-pen., 86 – pen.

Viitorul Dăești: D. Geantă – Moldoveanu, Nicolaescu, Tănăsie, Fistogeanu – Bucei, B.Preda (Bărlogeanu 83), Hera, Filipoiu – Pașoi (D.Stanciu 88), G.Neacșu (Bunescu 80). Antrenor: Cosmin Ursu

Cozia Călimănești: Fl. Diaconu – Mazilu, Al. Ștefan, M.Chiripuș, Răcăreanu (A.Ștefan 87) – Marinescu, Tisoaica – Ceapă (Duca 77), Schinteie, L.Săraru (Ciocotoiu 64) – Milosteanu. Antrenor: Vasile Ilinca

Arbitri: Cătălin Buși – Alexandru Mihăilă, Alexandru Ghețu (toți din Rm.Vâlcea)

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *