Gheorghe Drăghici: „Democraţia a fost prost înţeleasă”

 

 

Gheorghe Drăghici este unul dintre cei mai longevivi primari vâlceni. Aflat la al şaptelea mandat, acesta spune că nu-l interesează politica, fiindcă în cei 27 de ani de când conduce destinele localităţii Roeşti nici un Guvern nu a venit cu un program ferm pentru combaterea sărăciei în localităţi şi rezolvarea problemelor din educaţie şi sănătate. Spune cu amărăciune în glas că oamenii aleg schimbarea, de multe ori, fără să aibă un motiv. Din păcate, schimbarea pe care a ales-o poporul prin Revoluţia din 1989 a fost pentru comunitatea din Roeşti un exemplu negativ. „În 1989 a fost o răzvrătire a poporului, constând într-o serie de proteste şi lupte de stradă care au dus la căderea lui Nicolae Ceauşescu. Demonstraţiile de atunci au fost din ce în ce mai ample, culminând cu procesul şi execuţie a soţilor Ceauşescu. Înainte de Revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie, însă România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii au fost executaţi, iar pentru acest lucru plătim şi astăzi, fiindcă democraţia a fost prost înţeleasă. Secretul continuităţii celor şapte mandate se datorează comunităţii, care a înţeles că schimbarea nu este o rezolvare a problemelor. La acest aspect am adăugat eu respectul faţă de cetăţean, corectitudinea, punctualitatea şi seriozitatea. Cine încearcă să facă un singur compromis este taxat de comunitate, mai mult, este compromis în ochii cetăţeanului, pentru că nu te mai poţi reabilita niciodată”, precizează primarul.

 

„ Nici un guvern nu a venit cu un program ferm pentru combaterea sărăciei”

 

Dezamăgit de politică şi de politicienii de astăzi, primarul mai spune că nu-l interesează acest lucru: „Politică fac o singură lună, şi aceea o dată la patru ani. Eu sunt prieten cu toată lumea, indiferent din ce partid face parte. Atunci când vine în comună sunt obligat, prin bunul-simţ şi prin creşterea mea să stau de vorbă cu toată lumea, nu contează partidul. Politica este urâtă, nu este corectă, nu-i o disciplină reală, aşa cum este matematica. O astfel de disciplină, care urcă şi coboară, nu este bună. Ar trebui să fie corectă, să meargă pe o linie ascendentă, altfel nu vom face nimic. Cum remarcăm toţi, nimeni nu vine cu un program, toţi fac la fel. În cei 27 de ani, de când conduc destinele localităţii Roeşti, nici un guvern nu a venit cu un program ferm pentru combaterea sărăciei în localităţi şi rezolvarea problemelor din educaţie şi sănătate”, a subliniat Gheorghe Drăghici.

 

Claudia Şchiopu

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *