„Iordănitul”, obicei specific la Goleşti

Pe aceste meleaguri s-au ţesut de-a lungul timpului interesante şi valoroase tradiţii, fapte legendare deosebite. Ele vin din vremuri îndepărtate, reprezentând în totalitate ceea ce priveşte trecutul istoric şi viaţa spirituală strămoşească a goleştenilor. Sunt adevărate arhive sentimentale, cărora bătrânii le-au dat străluciri aparte. Ca pe un răboj sunt încrustate principalele sărbători ale anului. În jurul lor s-au ţesut nenumărate sărbători, tradiţii cu existenţă străveche. „Goleştenii au trăit bucuriile şi necazurile vieţii într-un spirit tradiţional românesc. Întotdeauna, întemeierea familiei a fost un prilej mare de sărbătoare şi bucurie. Din generaţie în generaţie s-au transmis o serie de legende şi întâmplări care au marcat atât existenţa acestor meleaguri, cât şi pe locuitorii lor. Preoţii şi învăţătorii şcolilor din aceste sate au ţinut aprinsă mereu făclia dragostei de neam. Menţinerea tradiţiei privind întâlnirea fiilor satelor din vechea comună Goleşti constituie însă un exemplu demn de urmat, reprezentând un prilej minunat de a sădi în sufletele locuitorilor dragostea pentru valorile locale, pentru tradiţii, obiceiuri, cântecul şi jocului popular goleştean. Sărbătorile de iarnă au un farmec şi o bogăţie aparte în această zonă a Vălcii. Varietatea de obiceiuri, unele dintre ele dăinuind din vremuri imemoriale, face ca acest spaţiu să fie o adevărată comoară de tradiţii. „Un obicei care nu s-a pierdut, reprezentativ pentru această zonă are loc în noaptea dintre Bobotează şi Sfântul Ioan Botezătorul. Băieţii satului umblă cu Iordanul mergând cântând din casă în casă, iordănind pe cei prezenţi şi ridicându-i de trei ori până în tavan. Gospodarii le dau iordănitorilor bani şi vin. A doua zi, iordanii se strâng la o cârciumă, unde încing hore şi, din banii câştigaţi, fac cinste tuturor celor prezenţi”, a declar primarul din Goleşti, Dumitru Ropină.

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *