Daniel Dimulescu: „Faptul că Gazoductul BRUA va trece prin localitate nu ne oferă facilităţi”

 

Faptul că noul coridor european de transport al gazelor naturale va trece şi prin Mădulari nu va reprezenta un avantaj pentru administraţia locală. Cu toate acestea, Daniel Dimulescu împreună cu primarul localităţii Şuşani, Gheorghe Staiu au avut o întâlnire la finele anului trecut cu primarul localităţii Cârlogani, judeţul Olt, în urma căreia au decis să întocmească un proiect comun, în vederea introducerii gazului metan, reţea care se poate lega de conducta de gaze naturale din Slatina. Primarul declară că urmează să aibă o întâlnire şi cu reprezentanţii Companiei Distrigaz Sud şi, în funcţie de răspunsul dat, împreună vor face demersurile în ceea ce priveşte întocmirea documentaţiei proiectului de înfiinţare a reţelei de gaze naturale în localitate: „Pentru noi, faptul că Gazoductul BRUA va trece prin localitate nu ne oferă nici o facilitatea de a introduce această utilitate şi la gospodăriile noastre. Transferul gazului din gazoduct într-o reţea de preluare şi distribuire spre consum costă foarte mult, bani pe care statul român nu i-ar putea aloca. Dacă va reprezenta un beneficiu pentru noi, şi în ce măsură, asta vom vedea la timpul potrivit. Dar, varianta de a ne lega de conducta de gaze din Slatina, este soluţia cea mai simplă. Localitatea se dezvoltă de la an la an, cresc investiţiile în infrastructură, chiar dacă există şi multe poticniri. Noi trebuie să ne adaptăm permanent la evoluţiile din ultima perioadă. Cerinţele oamenilor sunt din ce în ce mai mari, iar eu, ca primar, trebuie să ţin pasul cu doleanţele lor. Astfel, punctăm că introducerea reţelei de gaze va fi o nevoie acută în localitate, în viitorul cel mai scurt. Aici oamenii se încălzesc cu lemne, neexistând alternativă. În urma măsurilor dure luate în ultima perioadă pentru salvarea pădurilor lemnul a devenit foarte scump, iar viitorul pentru această formă de încălzire nu sună prea bine. În asemenea condiţii, considerăm că soluţia la această problemă acută este aducerea gazului în zonă. Aşa putem salva tăierea masivă de arbori, creştem confortul necesar oamenilor, dar, în acelaşi timp, se dezvoltă şi posibilitatea investiţiilor în localitate”, a declarat primarul din localitate, Daniel Dimulescu.

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *