Gheorghe Gîngu a găsit soluţii pentru cadastrarea localităţii integral
La Bujoreni, administraţia locală afirmă că în acest mandat are în vedere cadastrarea localităţii integral. O făgăduială destul de curajoasă, având în vedere faptul că topografii nu se înghesuie sa facă aceste lucrări, pentru ca, spun unii dintre ei, suma pe care o primesc de la stat este mică. Este vorba de 60 de lei pentru o lucrare, indiferent de suprafaţa măsurată. Primarul ne declară că topografii, în mod normal, taxează o lucrare cu tarife de aproximativ 10 ori mai mari. Pus într-o astfel de situaţie, cu bani din bugetul local va achiziţiona aparatura necesară pentru a face măsurătorile: „Îmi doresc foarte mult să reuşim să facem cadastrarea localităţii integral, dar avem atât de multe probleme şi foarte multe litigii, încât nu ne va fi uşor. Doi dintre colegii de la primărie s-au înscris în vederea specializării, urmând cursul de tehnician cadastru, fiindcă nimeni nu vine în administraţie pe un salariu de funcţionar să facă măsurători topografice. Apoi ne vom cumpăra aparatele noastre, pentru a putea trece la pasul următor, să încercăm să ne mişcăm mai repede. Eu cred că până la vară avem şi aparatele cumpărate, pentru a trece rapid la implementarea cadastrării. În cadrul programului de cadastrare gratuit am scos la licitaţie şi am solicitat în baza contractului OCPI aceste servicii, dar nu s-a înscris nimeni, pentru că, deşi lumea vorbeşte, din cauza sumelor derizorii, nimeni nu vrea să se implice, nimeni nu este de acord să muncească pe suma dată de stat. Se duc doar acolo unde sunt localităţi care au imobile puţine şi întinderi mari de teren care pot fi localizate foarte uşor de conturul unui drum, şi restul încercă să le poziţioneze după împărţirea din registrele de împroprietăriri, ceea ce este mult mai uşor. Nimeni nu îşi doreşte să facă acest serviciu acolo unde sunt aglomerări urbane, aşa cum este Bujoreniul, pentru acele sume derizorii. Nu avem altă şansă decât să ne descurcăm noi aşa cum putem, la nivel local”, a precizat primarul social-democrat din Bujoreni, Gheorghe Gîngu.
Claudia Şchiopu