Gheorghe Melente: „Cred că anul 2018 va fi în forţă, din punctul de vedere al investiţiilor”

Pentru anul 2018, administraţia locală din Drăgoeşti are în plan un portofoliu îndrăzneţ de proiecte. Nu mai puţin de cinci investiţii majore au intrat în linie dreaptă şi se vor realiza, în următoarea perioadă. Este vorba de două proiecte mari: modernizarea de 12,3 kilometri de drumuri comunale, un proiect cu o valoare de 68 de miliarde de lei vechi şi construirea unui centru cultural, în valoare de 50 miliarde lei vechi. Al treilea obiectiv care se va realiza la Drăgoeşti este terenul sintetic de la şcoală, pentru care administraţia locală a depus deja proiectul prin Grupul de Acţiune Locală. Investiţiile în Drăgoeşti vor continua cu modernizarea dispensarului uman, care se va realiza cu fonduri locale şi cu mega-proiectul de modernizare a drumului judeţean care tranzitează localitatea, realizat prin grija Consiliului Judeţean, cu fonduri de la Uniunea Europeană.

 

Melente: „Cu proiectul prin PNDL-2, închidem infrastructura rutieră din localitate”

 

Primarul localităţii, Gheorghe Melente spune că în 2018 va culege roadele unei munci de aproape doi ani. În ultima perioadă, administraţia locală a lucrat intens la documentaţii pentru obţinerea unor finanţări de proiecte care niciodată nu s-ar fi putut realiza din bugetul localităţii. Toate investiţiile amintite vor prinde contur începând cu acest an: „Dacă ne apucăm de proiectul de asfaltare prin PNDL-2, pentru care suntem în SEAP, probabil va dura procedura de licitaţie trei sau patru luni, deci în vară ar trebui să înceapă efectiv lucrările şi la acest proiect. Cei 12 kilometri nu sunt nici mulţi, dar nici puţini. Sperăm să avem parte de o firmă constructoare puternică şi care să finalizeze repede investiţia. Cu acest proiect am cam închide infrastructura rutieră din localitate. Nu ascund faptul că urmărim să obţinem finanţare şi pentru amenajarea unor şanţuri betonate pe drumurile de interes local. Eu cred că anul 2018 va fi în forţă, din punctul de vedere al investiţiilor. De aceea probabil sunt şi mai relaxat. În 2017 am alergat foarte mult pentru partea de documentaţie a proiectelor. Sperăm, totodată, să se dea drumul şi la PNDL-3, unde mai avem proiecte de depus. De exemplu îmi doresc un proiect de modernizare a iluminatului public şi un proiect pentru monitorizarea video în punctele strategice ale localităţii. Din păcate, din bugetul local nu putem face aceste investiţii”, ne-a declarat primarul localităţii Drăgoeşti, Gheorghe Melente.

 

Ramona BĂLTEANU

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *