Încă un an pentru implementarea proiectului Mirajul Oltului-Călimănești
  • Consilierii judeţeni au aprobat pe 30 martie prelungirea termenului de finalizare al proiectului până la data de 31 decembrie 2018

 

Liberalii nu au fost de acord cu prelungirea termenului

Consilierii judeţeni s-au întrunit în şedinţă ordinară pe 30 martie 2018 pentru aprobarea a 32 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi. Proiectele care au creat discuţii şi divergenţe politice au fost cele privind prelungirea cu încă un an a termenului de finalizare pentru proiectul „Mirajul Oltului- extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti-Căciulata”. La acest punct de pe ordinea de zi, grupul de consilieri PNL a votat împotrivă. Argumentele au fost expuse prin vocea consilierului Samoil Vâlcu, care a reproşat conducerii Consiliului Judeţean că nu a reuşit să finalizeze acest proiect care tărăgănează de şase ani de zile şi mai acordă constructorului „răgaz” de încă un an în loc să urgenteze finalizarea investiţiei în cele trei luni rămase până la expirarea termenului: „Întrebam tot timpul la şedinţe care este stadiul acestui proiect şi de fiecare dată primeam asigurări că suntem în parametri. La ultima vizită pe care aţi avut-o pe şantier pe data de 17 august 2017 aţi dat asigurări că 88% din proiectul Mirajul Oltului ar fi realizat. Aflăm astăzi că suntem departe de acest obiectiv. Vâlcenii şi turiştii şi-ar fi dorit ca anul acesta proiectul să fie implementat. Cred că nu am învăţat nimic din experienţa tristă a proiectului din centrul Râmnicului, cu proiectul lui Gigi Matei pe care l-a ratat şi cred că ar fi trebuit să îi cereţi o părere lui Mircia Gutău să vedeţi cum a reuşit el să finalizeze proiectul când a venit la primărie, un proiect care, în final, s-a dovedit un succes. (…) Despre celelalte lucrări de la Jiblea, despre pontoane, că mia trebui două sau trei sunt lucruri care nu au fost realizate în timpul proiectului şi nu şi-au produs efecte. Celelalte lucruri sunt minore iar noi, grupul de consilieri liberali nu vom fi fi de acord cu această prelungire pentru că încă mai aveţi trei luni de zile la dispoziţie să implementaţi acest proiect care ar fi putut fi de succes pentru judeţul Vâlcea. Nu se poate aşa ceva, împlinim şase ani de zile de când a început acest proiect pe care un primar l-ar fi realizat într-un an de zile.

 

Constantin Rădulescu: „Mirajul Oltului nu va fi un proiect ratat şi va fi un proiect implementat”

 

În replică, preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu i-a acuzat pe consilierii liberali că au opinii deplasate şi politicianiste, în condiţiile în care vreme de doi ani de zile cât aceştia (prin preşedintele lor Gică Păsat) au condus Consiliul Judeţean nu au pus mâna pe acest proiect şi să încerce să-l finalizeze. Totuşi, preşedintele CJ recunoaşte că proiectul este întârziat, cu mari probleme, însă va face tot posibilul să-l finalizeze în următorul an: „Pe un şantier lucrurile nu sunt ca la farmacie, iar banii se câştigă greu pe şantier. Proiectul Mirajul Oltului nu va fi un proiect ratat şi va fi un proiect implementat. Proiectul Mirajul Oltului este un proiect târât, modificat, paramodificat. Este adevărat, eu vă informez despre toate lucrurile care trebuie făcute acolo, pentru că vreau să trăiţi şi dvs. emoţia împreună cu noi când băgăm apa în instalaţie, care poate crăpa pe undeva. O să vă invităm şi la prima umplere a piscinei. Totuşi, această opinie mi se pare total deplasată şi politică, da, este un proiect întârziat de toate guvernările care s-au perindat pe la conducerea Consiliului Judeţean iar acum eu, mă descurc cu el şi o să-l implementăm. Doi ani de zile l-aţi avut în mână (n. red. Conducerea liberală) de ce nu l-aţi terminat?”, a fost poziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, cu referire la proiectul Mirajul Oltului.

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *