Cel târziu în luna august începe construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti

Acordul de mediu pentru Autostrada Sibiu – Piteşti, document de care depinde începerea construcţiei celei mai aşteptate şosele de mare viteză din România ar putea fi eliberat în următoarele trei-patru luni. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM). Totodată, cea mai aşteptată autostradă din România va avea cu două tuneluri mai mult faţă de proiectul iniţial, realizat în 2016.
„După 1 mai va fi depus Studiul de Evaluare Adecvată (ŞEA), iar în trei – patru luni va fi gata Acordul de Mediu”, anticipează Octavian Pătraşcu, şeful Direcţiei pentru Controlul Poluării şi Reglementări din cadrul ANPM. Autostrada Sibiu – Piteşti a fost scoasă la licitaţie pentru construcţia secţiunilor 1 şi 5, însă atribuirea contractelor este condiţionată de obţinerea Acordului de Mediu. De asemenea, fără Acordul de Mediu nu poate fi emisă Autorizaţia de Construire. În iulie 2017, CNAIR a scos la licitaţie secţiunile 1 şi 5 din Autostrada Sibiu-Piteşti, pentru execuţia cărora a primit în octombrie 2017 nouă oferte (secţiunea Sibiu – Boiţa), respectiv opt oferte (secţiunea Curtea de Argeş – Piteşti). La ora actuală ofertele se află în faza de evaluare. Pe 8 martie 2018, CNAIR a transmis la ANAP documentaţia pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 4 a Autostrăzii Piteşti-Sibiu, pentru verificare şi validare.
Două tuneluri în plus, faţă de proiectul iniţial
Nici nu au început lucrările şi cea mai aşteptată autostradă a României, Sibiu-Piteşti, suferă modificări. Cu doar 11 kilometri rămaşi de scos la licitaţie, şefii de la Drumuri anunţă că şoseaua de mare viteză va avea 9 tuneluri cu o lungime totală de 8 kilometri şi 8 noduri rutiere. Potrivit specialiştilor, cele mai grele lucrări vor fi la cei 68 de kilometri dintre Boiţa-Cornetu şi Tigveni, unde se află 8 dintre cele 9 tuneluri ale autostrăzii. Faţă de traseul din 2016 s-au mai adăugat două, în zona unde autostrada va ocoli localitatea Boiţa, la ieşirea din Valea Oltului. Al nouălea tunel va fi construit în zona Curtea de Argeş şi se află practic pe singurul lot din autostrada Sibiu-Piteşti care nu a fost încă scos la licitaţie. Totodată, noul proiect cuprinde cu două noduri mai mult, în total zece. Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), potrivit Ministerului Transporturilor, iar lungimea acesteia va fi de 123 de kilometri.
Ramona BĂLTEANU