Costeşti, localitatea-magnet a judeţului Vâlcea
În zona Stog, administraţia locală din Costeşti are în plan înfiinţarea unui complex sportiv. În acest sens, Toma Peştereanu spune că a făcut paşi importanţi, iar în ceea ce priveşte identificarea sursei de finanţare, afirmă că nu va fi o problemă: „Proiectul îl vom depune la Compania Naţională de Investiţii sau la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – AFIR Craiova. Satele din Costeşti încă mai păstrează viu stilul pitoresc, dat de peisajul de la poalele Munţilor Căpăţânii, care se desprind parcă din basme. Pentru a valorifica şi promova zona trebuie să creăm condiţii potenţialilor investitori în turism. Puţină lume ştie că această comună, situată în depresiunea Horezu, la poalele Munţilor Căpăţânii, este un adevărat muzeu în aer liber, aici existând cele mai multe obiective turistice. Este localitatea-magnet a judeţului Vâlcea. Astăzi, în Costeşti există o reţea de apă şi canalizare, drumurile sunt asfaltate, iar noi vom veni cu noi proiecte în vederea modernizării infrastructurii rutiere. Dar, pentru ca zona să fie mult mai atractivă, acest complex sportiv va aduce un plus de interes Costeştiului. Proiectul acesta este visul meu, care va fi greu de realizat, deoarece va cuprinde un stadion, un bazin de înot si un teren de tenis. Clubul sportiv se va înfiinţa din dorinţa de a atrage în viaţa sportivă locuitorii comunei noastre, şi în special copiii din zonă. Se va crea o bază de cantonament extrem de modernă pentru echipele sportive dornice să se antreneze”, a declarat primarul.
Primarul a înţeles că sportul este extrem de important
Toma Peştereanu are un hobby la care nu se gândeşte să renunţe. Îndrăgeşte sportul-rege, pe care îl practică acum doar în momentele de relaxare, dar, în cea mai mare parte a timpului, este doar susţinător al echipei de fotbal din localitate şi, uneori, chiar suporter. Cu bani puţini, reuşeşte să susţină echipa de fotbal din comună, „Minerul Costeşti”, care, în prezent, ocupă o poziţie mulţumitoare. Primarul a înţeles că sportul este extrem de important, iar investiţiile pe această linie sunt binevenite, pentru ca tinerii să poată face mişcare în bune condiţii. Astfel, tinerii din localitate se pot bucura astăzi de o bază sportivă multifuncţională, cu teren sintetic şi nocturnă. Dar primarul visează la proiectul său de suflet, acela de a construi în localitate un complex sportiv, în zona Stog.
Claudia Şchiopu