Gheorghe Dumbravă: „2018 cred că este cel mai prost an al meu, de când sunt primar, în materie de investiţii”

Dacă ar fi să caracterizeze anul 2018 din punct de vedere investiţional, Gheorghe Dumbravă spune că este cel mai „slab” dintre cei şase ani, de când conduce frâiele administraţiei locale din Stoeneşti. Afirmaţia făcută de alesul local vine la doar câteva zile după aprobarea rectificării bugetare de la Ministerul Finanţelor, prin care localităţii Stoeneşti i-au fost alocate doar 10 miliarde de lei vechi, bani care ajung doar pentru plata salariilor angajaţilor şi cheltuielile de funcţionare, până la sfârşitul anului: „Cred că este cel mai prost an al meu, de când sunt primar, în materie de investiţii, din cei şase ani de mandat, este un an în care nu am făcut mai nimic. Avem drumuri care în urma calamitaţilor sunt terminate, îmi este şi ruşine să mai merg pe acolo, pentru că nu am ce să le spun oamenilor. Îmi este teamă să dau comandă de 100-200 de milioane de lei vechi pentru piatră spartă, dacă nu am cu ce să o plătesc. Cine să îmi dea? Trebuie să plătim cu banii pe loc astfel de materiale. Drumurile pe care le avem neasfaltate sunt pur şi simplu impracticabile. Stau şi mă rog să nu mai plouă, ca să nu avem probleme şi mai mari. Pot spune că anul 2018 este un an pierdut pentru localitatea noastră. La modul cum mă ştiaţi pe mine, activ în tot ce înseamnă gospodărirea comunei, uitaţi că anul acesta am fost cu frâna de mână trasă numai din cauza acestor fonduri care întârzie să apară, şi de care am fost vitregiţi la început de an”, ne-a declarat primarul Gheorghe Dumbravă.
Investiţiile mari nu sunt în pericol, la Stoeneşti
Cu toate acestea, primarul Gheorghe Dumbravă spune că proiectele majore îşi vor urma cursul în vederea implementării, în pofida bugetului de austeritate: „Proiectele majore nu sunt în pericol. Am reuşit să obţinem finanţări importante atât de la Guvern, cât şi prin fonduri europene. Vor fi afectate micile investiţii, pe care noi obişnuiam să le facem în fiecare an. Şi, de asemenea, vom avea de suferit pentru faptul că nu avem posibilitatea financiară să întocmim noi proiecte, care necesită bani pentru partea de documentaţii. Revenind la investiţii, avem trei proiecte mari, care, odată finalizate, vor pune la punct infrastructura de apă şi canalizare din localitate. Pe fonduri europene, pe măsura 7.2, în Piscu Mare, unde avem şi sursa noastră de apă şi unde avem alimentare cu apă şi canalizare în cele cinci sate componente ale fostei comune Cacova, cu acest proiect suntem în procedura de licitaţie. Pe lângă acest proiect mai avem în procedura de licitaţie cele două proiecte prin PNDL-2, adică alimentarea cu apă în satul Zmeurăt şi extinderea sistemului de canalizare în comună. Cele două investiţii se apropie şi ele de 3 milioane de euro”, ne-a declarat primarul localităţii Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă. De curând, Primăria Stoeneşti a primit avizul favorabil pentru cel de-al patrulea proiect, este vorba despre construirea unei grădiniţe în satul Dobriceni, investiţie care se va realiza cu fonduri europene, în valoare de 500.000 de euro.
Ramona BĂLTEANU