An: 2018
Gală superbă organizată de ACS Sen Sport
ASC Sen Sport Râmnicu Vâlcea a organizat vineri, la Luxury Events din Râmnicu Vâlcea, premierea anuală a sportivilor clubului la karate și para-karate. Clubul condus de Andreea Bîlă, Paul Dinu
Read MoreDrumul care traversează „Pădurea Pesceana”, de la Şirineasa şi până la Suteşti, a intrat în linie dreaptă în vederea modernizării
Zilele trecute, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu anunţa o veste bună pentru vâlceni, aceea ca a fost semnat contractul de finanţare la Ministerul Dezvoltării în vederea modernizării DJ 677
Read MoreProiecte majore vor începe în 2019, la Băile-Olăneşti
La Băile-Olăneşti, administraţia locală încheie anul 2018 cu câteva proiecte finalizate şi altele în curs de execuţie. Modernizarea iluminatului public stradal se apropie de final, astfel că, de sărbători, turiştii
Read MoreINFORMARE DE PRESĂ PRIVIND SITUAŢIA CENTRALIZATĂ A LUCRĂRILOR DERULATE DE APAVIL SA ÎN MUNICIPIUL RM. VÂLCEA în perioada 01 – 07 decembrie 2018
APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 01 – 07 decembrie 2018 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale. AVARII SOLUȚIONATE. S-au remediat,
Read MoreLa Lungești, a fost inaugurată cea mai frumoasă sală de sport din județul Vâlcea
În comuna Lungeşti, a fost inaugurată, astăzi – 7 decembrie 2018, cea mai modernă şi utilată sală de sport din judeţul Vâlcea. Edificiul, un proiect prototip, destinat practicării unor multiple
Read MoreProgramul „Laptele și cornul” elevilor din judeţul Vâlcea, blocat în licitaţii. Opoziţia acuză Consiliul Judeţean de incompetenţă, nepăsare şi cere demisia preşedintelui CJ
Situaţie neplăcută în judeţul Vâlcea. După mai bine de trei luni de la începerea anului şcolar, programul „laptele şi cornul” nu s-a desfăşurat în nicio şcoală din judeţul Vâlcea. Problema
Read MoreCampanie „Fii informat!” în licee
C Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea a organizat în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie Filiala Vâlcea, o campanie de informare ce s-a desfășurat în toate liceele
Read MoreCupa Centenarului, un turneu dedicat copiilor
SCM Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, a organizat în perioada 29-30 noiembrie 2018, competiția de fotbal “Cupa Centenarului”, care s-a desfășurat în Sala Sportului Traian din
Read MoreFlacăra, vicelider de iarnă
Flacăra a încheiat turul în Liga a III-a cu o remiză, 1-1 în deplasare cu CS U II Craiova şi iernează pe locul 2, la doar două lungimi de liderul
Read MoreToma Peştereanu: „Suntem singurii care mai practică preţul cel mai mic pentru apă”
Comuna Costeşti este una dintre puţinele localităţi unde costul unui metru cub de apă este de numai 0,90 lei. Primarul a precizat că sistemul de apă şi canalizare nu
Read More




Comentarii recente