Comuna Guşoeni se poate lăuda cu patru investiţii aprobate de Guvernul României
Programul Naţional de Dezvoltare Locală rămâne un sprijin important pentru localitaţile vâlcene, ale căror fonduri nu ar permite demararea investițiilor importante pentru comunități din bugetul local. Comuna Guşoeni se poate lăuda cu patru investiţii aprobate de Guvernul României începând cu anul 2017.
Primarul comunei Guşoeni, Nicolae Concioiu spune că toate lucrările realizate sunt foarte importante pentru localnici: ”Vorbim despre reabilitatea şcolii gimnaziale din comună, şi la începerea anului şcolar am putut deschide porţile copiilor pentru ca aceştia să poată învăţa intr-un spaţiu adecvat. Avem în delurare şi modernizarea, extinderea şi reabilitarea vechiului dispensar medical. Încă o investiție importantă este în curs de realizare, și anume o grădiniţă cu două grupe de copii, cu program prelungit. Programul Naţional de Dezvoltare Locală II s-a derulat într-un timp mai lung, după parerea mea, în sensul că, la începutul anului 2017 am prezentat solicitările, iar în 2018 a fost aprobată lista de investiţii, după care a mai durat ceva cu semnarea contractelor de finanţare, astfel încât anul 2019 să însemne deja executarea lucrărilor, pentru ca cetăţenii să nu își piardă răbdarea, considerând că cei aleşi nu depun toate eforturile pentru a finaliza lucrurile necesare comunitaţii.
Avem patru investiţii importante care s-au finanțat prin PNDL-II: școala, dispensarul, grădiniţa şi un pod care trece peste pârâul Guşoianca, pentru care încă nu am semnat contractual de finanţare, deoarece acolo au fost câteva întârzieri legate de documentaţie. Prin PNDL-I avem finalizate aproape 60-70 % din proiectul cu privire la asfaltarea drumului comunal 86, Spârleni – Spârleni Deal – Dealu Mare – Bălşoaia.”
În acest moment se lucrează la pregătirea pentru asfaltare a drumului care uneşte comunele Guşoeni şi Mădulari, respectiv satele Dealu Mare şi Balşoara.
Elena Budi