De doi ani, datorită unui proiect al fundaţiei World Vision, toamna este mai bogată şi mai plină de speranţe nu doar pentru un grup de femei aflate în dificultate, dar şi pentru administraţia publică locală din comuna Mihăeşti. Cea mai bună zacuscă este făcută la Mihăeşti, şi ajunge la toate expoziţiile culinare din ţară. Primarul comunei doreşte să implementeze o sărbătoare în cadrul căreia zacusca să fie reprezentantul principal: „Cum la Ioneşti se sărbătoreşte mărul, aşa putem face şi noi o sărbătoare în care să celebrăm zacusca. Dorim să realizăm până la sfârşitul toamnei câteva conserve şi murături, ceva care rezistă şi este specific pentru comuna noastră. Încercăm să ne vindem produsele cum putem. Anul trecut World Vision ni le-a vândut la târgurile de toamnă şi la Bucureşti”, a declarat primarul Constantin Bârzăgeanu. Pe lângă târgurile culinare care abia aşteaptă producţia de conserve de la Mihăeşti, primarul comunei, împreună cu alţi şase primari au în plan să organizeze în luna noiembrie a acestui an şi un festival dedicat peştelui. Printre altele, primarul a fost la Bucureşti să semneze documentele necesare pentru finanţarea construirii unui parc de agrement, care va include un bazin de înot pentru copii, tren de tenis, fotbal şi tenis de masă. Festivalul peştelui se va desfăşura pe islazul comunal din satul Negureni. Elena BUDI

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *