Argint mondial pentru trio-ul iberic de la Vâlcea!

Cu trei jucătoare de la SCM Râmnicu Vâlcea în prim-plan, Alicia Fraga Fernandez, Mireya Gonzalez şi Marta Lopez Herrero, Spania a devenit vicecampioană mondială, pierzând la limită finala cu Olanda.
Trio-ul de la SCM Rm. Vâlcea a contribuit decisiv la performanţa răsunătoare a Spaniei, care, duminică, a jucat finala mare a Mondialului din Japonia, cu Olanda.
După un meci fabulos, extrem de echilibrat, Olanda a câştigat cu 30-29. Cu Fernendez, Lopez şi Gonzalez pe teren, Spania a fost foarte aproape de titlul suprem şi a avut atacul la scorul de 29-29, cu 25 secunde înaintea finalului. Ibericele au ratat însă atacul cu 7 secunde înaintea finalului, o jucătoare spaniolă a blocat în afara semicercului încercarea de contraatac a portarului Olandei, dar decizia controversată a arbitrelor Charlotte și Julie Bonaventura (Franţa) a fost cartonaş roşu şi aruncare de la 7 metri pentru „lalele”, considerând că intervenţia a fost în interiorul semicercului. Olanda a transformat aruncarea de la 7 metri şi a câştigat titlul mondial, scor 30-29, dar evoluţia Spaniei la Mondialul de la Kumamoto a fost una senzaţională, demnă de toată aprecierea. La fel şi evoluţia jucătoarelor SCM-ului în finală, unde Lopez a reuşit 6 goluri, Fernandez 5 goluri şi Gonzalez 2 goluri.
Antrenorul de la SCM, Florin Pera este bucuros pentru parcursul Aliciei Fernandez, Martei Lopez şi Mireyei Gonzelez la Mondialul de la Kumamoto. „Mă bucur pentru rezultatele obținute de Alicia, Marta și Mireya cu naționala Spaniei, am avut încredere în ele înainte de acest turneu final, datorită formei sportive, profesionalismului și seriozității arătate în pregătire și jocuri. În plus, trofeele câștigate și calificarea în Main Round cu Vâlcea le-a ajutat să acumuleze experiența necesară pentru a se prezenta la Mondial la cel mai înalt nivel. Consider că punctul forte al Spaniei a fost devotamentul, dăruirea și spiritul de sacrificiu al jucătoarelor pentru culorile țării, chiar dacă nu au plecat ca favorite. Consider că Spania este surpriza plăcută a acestui Campionat Mondial”, a anunţat Florin Pera.
Adespii este însărcinată
Interul echipei SCM Rm. Vâlcea, Andreea Adespii (29 ani) nu va mai juca în acest sezon, fiind însărcinată. Componentă a lotului naţional, Adespii a anunţat zilele trecute conducerea clubului SCM despre fericitul eveniment şi nu mai participă la antrenamentele conduse de Florin Pera. „Este un eveniment important, ne bucurăm cu toţii pentru ea, îi dorim o sarcină uşoară şi atât ea, cât şi copilul, să fie sănătoşi” a declarat Florin Pera. Andreea Adespii mai are contract cu SCM până în vară.
