Consilierii locali din Tetoiu au dublat taxele și impozitele pentru anul 2020

Consilierii locali din comuna Tetoiu au provocat un adevărat haos în rândul cetățenilor localității, din simpla dorință de a se răzbuna pe primarul comunei. În ședințele ordinare și extraordinare desfășurate în datele de 19 și 29 noiembrie 2019 aceștia au refuzat să voteze proiectul de hotărâre referitor la valoarea taxelor și impozitelor locale aferente anului 2020, și care prevedea o majorare cu minimum posibil conform legii. Consecința este aceea că, potrivit OUG 114/2018, administrația locală este acum obligată să dubleze impozitele și taxele locale, ceea ce îi va afecta mai ales pe localnicii care au venituri modeste. Consilierii locali care nu au votat proiectul care prevedea majorarea minimă a taxelor locale sunt: Ioan Matei, Maria Constantinescu, Ilie Bugiulescu, Aurel Ştefănescu, Virgil Matei şi Mihail Nicolae Maziliu.
Primarul Lucian Antonie a fost nevoit să anunțe că administrația locală este acum nevoită să dubleze impozitele la terenuri și clădiri, dar și taxele locale, pentru anul în curs. Din cauza faptului că în cele două ședințe de Consiliu Local desfășurate în luna noiembrie consilierii nu au reușit să ajungă la un consens și să lase orgoliile de-o parte, pentru interesul cetățenilor care i-au ales, administrația locală trebuie să pună în aplicare prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018.
Consilieri locali inconștienți sau rău voitori
În cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local, desfășurată în data de 29 noiembrie 2019, acest aspect, privitor la posibilitatea măririi taxelor și impozitelor locale, în cazul neaprobării proiectului de hotărâre inițiat de primarul Lucian Antonie a fost adus în discuție, dar consilierii nu au fost interesați de consecințele pe care acțiunile lor aveau să le aibă asupra oamenilor din comună. În acest caz, dorința de răzbunare sau de ascensiune politică a fost mai puternică decât interesul comunității, deoarece, prin acest gest, consilierii locali fie au fost inconștienți, fie au vrut să se folosească intenționat de necazul oamenilor nevoiți să plătească mai mult la bugetul local, cu scopul de a-i determina pe alegători să nu îl mai voteze pe actualul primar. În consecință, la începutul anului 2020, locuitorii localităţii Tetoiu se află în situația de a plăti taxe și impozite locale duble: „În şedinţa din data de 19 noiembrie am pus pe ordinea de zi stabilirea cuantumului impozitelor şi taxelor locale cu o indexare de 4,6%, ceea ce reprezenta doar cota de inflaţie obligatorie. Consilieri au refuzat să voteze acest coeficient, de 4,6%, care însemna obligatoriu rata inflaţiei, adică suma de 4,60 lei la suta de lei, valoare neglijabilă, cred eu, pentru oameni, dar obligatorie, conform legii. În şedinţa extraordinară din 29 noiembrie 2019, am reluat pe ordinea de zi stabilirea impozitelor şi taxelor locale cu acest coeficient, de 4,6%, gândind că voi fi mai convingător. La şedinţă au participat inclusiv angajații de la compartimentul de specialitate pentru impozite şi taxe, care le-au explicat consilierilor situația cu articolele de lege în mână, informându-i că este obligatoriu acest proiect, şi trebuie votat potrivit legii. Mai aveam nevoie de 5 voturi pentru a se stabili impozitele şi taxele la prima şedinţă, şi doar 4 voturi la şedinţa din data de 29, dar am avut în schimb 6 voturi împotrivă, așa că nu s-a putut emite hotărârea de Consiliu Local. Prin urmare, consilierii nu au votat stabilirea impozitelor şi taxelor, crezând probabil că în acest fel își fac campanie electorală şi vor ieşi bine în faţa cetăţenilor, fără să îşi dea semna că le făceau în realitate cel mai mare rău cetăţenilor.”, afirmă primarul Lucian Antonie.
Taxele locale s-au dublat din oficiu, din cauza consilierilor locali
Urmarea a fost faptul că neemiterea unei hotărâri a reprezentat dublarea din oficiu a taxelor locale, prin efectul legii. „Din păcate, acțiunile consilierior locali au dus la dublarea, triplarea şi chiar majorarea de 40 de ori a anumitor taxe și impozite. Dintre cele 6 voturi care au fost împotriva indexării impozitelor cu această inflaţie, de 4,6 %, cinci au venit de la niște pensionari. Aş dori ca în Consiliul Local Tetoiu, la alegerile din iunie să nu mai avem consilieri pensionari, pentru că aceştia sunt împotriva oamenilor, nu mai au grijă de nevoile lor şi îşi bat joc de populaţie. Au încercat probabil să se răzbune pe mine din punct de vedere politic, dar, de fapt nu îşi dau seama că se răzbună pe o comună întreaga”, a precizat primarul liberal al localităţii Tetoiu, Lucian Antonie.
Cu 6 voturi împotriva stabilirii impozitelor şi taxelor locale cu 4,6%, reprezentând cota de inflaţie obligatorie, nu s-a putut emite hotărârea de Consiliu Local. Articolul 491 din Legea 227/ 2015, aliniatul 3, menționează, în aceste condiții, care este consecința: „dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exerciţiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului la nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1) ”

Consilierii locali pun umărul la regresul comunei
Grupul de consilieri locali „Gică Contra” a ajuns sa blocheze intenţionat proiectele de dezvoltare ale comunităţii. Aceștia au mai avut astfel de tentative, de blocare a dezvoltării comunei și atunci când au votat anul acesta în cadrul şedinţei de Consiliu Local împotriva proiectului care viza construirea unui nou pod. Astfel, 9 miliarde de lei vechi au făcut cale întoarsă la Bucureşti, pentru că domnii consilieri nu au dorit să atragă aceste fonduri pentru comunitatea locală:
„Am pierdut 9 miliarde de lei vechi pentru construirea unui pod din punctul Măneasa, bani care ni s-au alocat pentru situaţii de urgenţă. Din punctul meu de vedere, era neapărat nevoie să construm acest pod, deoarece puntea din acel loc stătea să cadă în pârâu. Domnii consilieri au hotărât însă că era mai bine să trimită banii înapoim la Bucureşti. Suntem unicat, nu numai în România, cred că pe glob. Când i-am întrebat de ce au votat împotriva realizării proiectului, fiind astfel obligaţi să trimitem banii înapoi, la Bucureşti, mi-au spus că numai aşa mă pot da jos. Este incalificabil gestul acestor consilieri, care au votat să trimitem banii înapoi la Bucureşti, bani care fuseseră obţinuţi cu greu, în urma calamităţilor, în 2018, când a fost cod roşu de precipitaţii la Tetoiu și credeam că este sfârşitul lumii. „Nu este nevoie de construirea podului”, acesta a fost răspunsul venit din partea acestor consilier. În prezent pe acolo este o punte pe care trece lumea cu piciorul, când puteam, cu banii aceștia, să construim un pod trainic şi care să existe acolo și pentru următoarele generaţii. Acum, tot din cauza lor, suntem nevoiși să le mai mărim şi impozitele oamenilor acestora amărâți, pentru că aşa au înţeles dumnealor că este bine. Nu şi-au dat seama că nevotând stabilirea impozitelor şi taxelor locale cu indexarea de 4,6% vor pune pe umerii bieţilor cetăţeni o îndatorare şi mai mare. Cu tot riscul, au avut un singur scop: să mă dea jos din funcţia de primar . Eu nu am curajul să dau dispoziţie să se încaseze taxele la nivelul anului 2019, fiindcă este o ilegalitate. În ţară, anul acesta, mai sunt doar trei administraţii locale în situaţia aceasta”, a precizat primarul localităţii Tetoiu, Lucian Antonie.