Acționarii SC Wipro Infrastructure Engineering SA, convocați să aprobe majorarea capitalului la suma de 44,84 milioane lei

Zilele trecute, administratorul unic SC Wipro Infrastructure Engineering SA Râmnicu Vâlcea a decis convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor pentru data de 3 martie 2020, cu următoarea ordine de zi: aprobarea majorării capitalului social prin aport în numerar, cu suma maximă de 12,89 milioane de lei, de la valoarea de 31,95 milioane de lei, la valoarea maximă de 44,84 milioane de lei, în vederea atragerii de lichidităţi necesare strategiei de dezvoltare prin investiţii a societăţii, îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă, a situaţiei financiare a societăţii şi a structurii pasivului societăţii; aprobarea emiterii unui număr maxim de 5,15 milioane de acţiuni noi, nominative, ordinare, indivizibile, liber transferabile, emise în formă dematerializată, cu valoarea nominală de 2,5 lei/acţiune; propunerea acordării dreptului de preferinţă pentru acţionarii înregistraţi la data de referinţă în registrul acţionarilor, proporţional cu numărul de acţiuni deţinute la această dată, conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile. Propunerea ca perioada de subscriere în cadrul exercitării dreptului de preferinţă să fie de 85 de zile de la data publicării hotărârii AGA în Monitorul Oficial al României. Propunerea este ca preţul unei acţiuni subscrise în cadrul exercitării dreptului de preferinţă să fie egal cu valoarea nominală a unei acţiuni emise de societate, respectiv 2,5 lei pe acţiune. O altă propunere este ca acţiunile subscrise în exercitarea dreptului de preferinţă să fie integral plătite în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile, precum și faptul ca acţiunile rămase nesubscrise în urma exercitării dreptului de preferinţă să fie anulate prin decizia administratorului SC Wipro Infrastructure Engineering SA. Începând cu data publicării, convocatorul, numărul total de acţiuni şi drepturile de vot la data convocării, textul integral al documentelor şi materialelor informative referitoare la problemele de pe ordinea de zi sunt publicate pe pagina de internet a societăţii, aflându-se la dispoziţia acţionarilor şi se pot obţine pe suport de hârtie la cererea acţionarilor interesaţi, transmisă la sediul social al societăţii. Acţionarii SC Wipro Infrastructure Engineering SA, reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social al societăţii, au dreptul de a introduce noi puncte pe ordinea de zi a adunării generale, cu condiţia ca flecare punct să fie însoţit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare, în termen de cel mult 15 zile de la data publicării convocatorului în Monitorul Oficial al României.