Turism ecvestru la Brezoi, în satul tradiţional Odăi
Oricine îşi doreşte să petreacă câteva ore în natură, într-un mod cât mai plăcut posibil este invitat de organizaţia nonguvernamentală Nedeea Vâlceană să călărească pe cărările montane până în micul sat Odăi, unde pot admira vechile locuinţe de vară ale locuitorilor din zona de nord a Brezoiului, construite din lemn şi acoperite cu şiţă, care arată acum ca un mic sat desprinse dintr-o poveste. Povestea acestei iniţiative a început în anul 2000, când Mircea Onică, iubitor al muntelui a cumpărat o şa şi o iapă şi şi-a propus să facă turism ecvestru în Munţii Lotrului. De atunci, familia sa, din Brezoi, judeţul Vâlcea, şi-a propus să împrumute şi turiştilor iubirea pentru natură, animalele şi tradiţiile româneşti. Şi-au dorit foarte mult să valorifice şi să promoveze frumuseţea locurilor şi farmecul căsuţelor construite de bătrâni pe dealurile Văii Călineştiului.
Satul vechi de câteva sute de ani, destinaţie pentru turiştii care iubesc natura
Cu muncă grea şi perseverenţă au transformat astfel un loc aproape pustiu într-o destinaţie turistică. Aşa a apărut povestea satului Odăi, aşezare veche de câteva sute de ani, formată din mici odăiţe construite din materiale naturale (lemn, lut şi piatră). Astăzi, Mircea Onică deţine 8 cai de şa, cuminţi şi blânzi, cu care face plimbări pe dealuri, prin livezi, pe poieni şi în munţii din jur. Turiştii care ajung la Nedeea Vâlceană sunt în general începători într-ale echitaţiei, dar, după două zile, încep să îşi formeze deprinderi în ceea ce priveşte călăria şi mersul cu calul pe munte, unde plimbările pot ţine câteva ore, sau chiar zile.
Mircea Onică: „Am avut şi noi o parte importantă din promovarea localităţii Brezoi”
Proprietarul afacerii, Mircea Onică spune că s-a străduit mult timp pentru ca acest proiect să ia naştere:„Am înfiinţat Nedeea Vâlceană acum 20 de ani. În tot acest timp am realizat mai multe proiecte şi activităţi prin diferite parteneriate cu Franţa, Germania chiar şi cu Universitatea din Sheffield, proiecte care au avut la bază educaţia non formală a adulţilor. Avem un proiect pe care încercăm să îl promovăm şi să îl valorificăm turistic de câţiva ani, acela de promovare a Odăilor de pe Valea Călineştilor. Asociaţia noastră doreşte să promoveze turismul din zona de nord a Vâlcii, deoarece această zonă merită vizitată şi dezvoltată din toate punctele de vedere. Pot spune că am avut şi noi o parte importantă din promovarea localităţii Brezoi prin proiectul acesta.
Ne-am promovat singuri, fără ajutor din partea nimănui, folosindu-ne de reţeaua de socializare Facebook şi site-ul Nedeea-Vâlceană.ro, dar cea mai bună promovare sunt oamenii care vin, văd, le place şi dau zvonul mai departe. Acum suntem în curs de realizare a unui proiect cu finanţare, pentru echipament pentru cai şi călăreţi. Mai avem un alt proiect la care lucrăm, proiectul „9 cai, 9 turişti” şi poate, pe viitor, mi-ar plăcea să pot face câteva cursuri de călărie pentru locuitorii din Brezoi. Sunt mândru de ceea ce am realizat aici, este o muncă din fonduri proprii, cu ajutorul familiei şi a prietenilor, şi este de fapt un proiect de suflet, aşa îmi place să îl consider”, a mărturisit Mircea Onică, proprietarul proiectului „Nedeea Vâlceană”. Oricine poate veni să se elibereze de aglomeraţia oraşului, urcându-se pe cal şi amintindu-şi de vremurile din trecut, când maşinile nu existau, iar singurul mijloc de transport erau picioarele sau caii.
Elena BUDI