Gheorghe Melente, primarul care a pus Drăgoeștiul pe harta comunelor dezvoltate

Aflat la al doilea mandat în fruntea localităţii Drăgoeşti, primarul Gheorghe Melente spune că este mulţumit de realizări.

Drumurile comunale sunt ca-n palmă, toate clădirile publice sunt renovate, iar alte noi edificii culturale se construiesc, şcolile pot concura cu cele din mediul urban, administraţia publică funcţionează, este eficientă şi deschisă pentru cetăţeni. Mai sunt multe lucruri de făcut, fiindcă sunt proiecte întocmite care trebuie finalizate, spune primarul, însă rezultatele muncii depuse sunt vizibile, iar, în comunitate, Melente este respectat.

„În momentul în care sunt rezultate, atunci este normal să fii şi mulţumit. Au fost perioade când nu ştiam încotro s-o mai apuc, când trebuia să finalizăm documentaţia, să luăm avize, să facem poteci la Bucureşti. Am reuşit să aducem fonduri în localitate, să dezvoltăm comuna atât cu bani de la Guvern, cât şi cu fonduri europene. Poate cea mai importantă investiţie este cea de modernizare a drumurilor comunale, care s-a finalizat, iar drumurile noastre sunt acum ca-n palmă”, a conchis Gheorghe Melente.

Supraveghere video pentru siguranța cetățenilor

La Drăgoeşti, cu bani din bugetul local, Gheorghe Melente are în vedere modernizarea și eficientizarea iluminatului public. Prin urmare, 250 de lămpi cu led vor fi montate de-a lungul drumului județean, în această primăvară. De asemenea, administrația locală din Drăgoești intenționează să monteze un sistem video integrat în toată comuna. Astfel, 10 camere video vor fi amplasate în zonele aglomerate din localitate, pentru prevenirea infracţiunilor.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *