Vâlcea sărbătoreşte după calificarea în sferturile Ligii

SCM Rm. Vâlcea s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după victoria obţinută sâmbătă, pe teren propriu, 28-20 cu Savehof (Suedia).

Suedezele au venit cu doar 11 jucătoare în România, pentru a face economii la buget. Vâlcea a intrat mai greu în meci, a fost condusă în primele 10 minute, dar ultimele 15 minute ale primei reprize le-a dominat autoritar. Apărarea a fost la înălțime, iar în atac, Mireya Gonzalez și Kristina Liscevic au făcut spectacol. Sârboaica a trimis niște pase incredibile coechipierelor, iar Vâlcea a intrat la pauză cu jocul aproape rezolvat, 16-10.

În partea a doua, Vâlcea nu a mai forţat, dar au ieșit în evidență extremele Norgaard și Badea. Pentru că scorul o permitea, pe final Pera a trimis în teren și generația tânără, iar Robi Stamin a marcat primul său gol în Liga Campionilor!

Vâlcea joacă la Gyor, în ultima etapă, pe 7 martie, dar disputa cu campioana Europei e una de vacanță. Probabil că va juca echipa a doua la Gyor, titularele pregătind meciul din 11 martie, de la București, cu CSM. E meciul decisiv pentru titlu, unul în care Vâlcea trebuie să nu piardă, pentru a rămâne în cursa pentru titlu. Şi tot în ultima etapă din Main Round, Vâlcea va sta cu ochii pe jocurile din cealaltă grupă, pentru a afla cine va fi prima clasată şi implicit adversarul din sferturi. Câştigătoarea grupei se va decide probabil în jocul Esbjerg-Metz, una din cele două echipe fiind probabil următorul adversar. ”E o mare realizare. Am realizat primul nostru obiectiv, să mergem în sferturile de finală. E frumos să faci parte dintre cele mai bune opt echipe din lume. Atât Rostov, cât şi Metz sunt echipe bune, dar prefer să merg în Franţa decât în Rusia, aşa că o prefer pe Metz” a mărturisit pivotul Asma Elghaoui.

 Până atunci, însă, miercuri, la Rm. Vâlcea (ora 17.00),  în devans din etapa 19, trupa lui Florin Pera va juca în campionat cu SCM Craiova.

SCM: Batinovic, Ciucă, Dumanska – Băcăoanu, Badea 3, Da Silva, Elghaoui 4, Florica, Glibko 1, Gonzalez 7, Liscevic 6, Norgaard 5, Stamin 1, Trifunovic 1, Zamfirescu

Savehof: Borjesson, Kroon Andersson – Astom Nilsson 2, Ekenman Fernis 2, Forsberg 2, Karlsson 3, Lagerbon 5, Blohm 2, Mortensen 3, Ortorp 1, Pettersson

Clasament Grupa 1:

  1. Gyori                     8        7        1        0        246-196       15
  2. Brest                      9        7        1        1        282-236       15
  3. Buducnost             8        5        0        3        221-209       10
  4. SCM Rm. Vâlcea 9        3        1        5        216-217       7
  5. Krim Mercator       9        1        1        7        221-268       3
  6. Savehof                 9        1        0        8        207-267       2

Norgaard:”Nimic nu e stabilit dinainte”

Extrema dreapta Ann Grete Norgaard este fericită pentru calificarea în sferturi şi aşteaptă să vadă adversara din sferturi. „Sunt foarte fericită, am reușit să ne calificăm între primele opt echipe ale Europei. Nu e puțin lucru. Se știe, ultimele două săptămâni au fost extrem de grele pentru noi, cu multe probleme de sănătate la fete. Sunt mândră de felul cum am reușit să ne mobilizăm și să strângem rândurile. Cu Savehof am preluat controlul după primele cinci minute și nu ne-am mai uitat înapoi. Sunt extrem de mulțumită de ceea ce se întâmplă aici la Vâlcea, atmosfera de la meci este uimitoare, spectatorii ne împing de la spate.

Suntem cu toții conștienți că în sferturi vom da de o echipă și mai puternică, dar eu cred că nimic nu e stabilit dinainte. Echipa noastră are potențial și toate aceste partide pe care le-am jucat ne vor ajuta și în viitorul sezon. Eu îmi doresc să câștigăm campionatul și de aceea mergem la București să câștigăm. În plus, îmi doresc enorm un Final 4” a spus daneza.

Florin Pera: „E normal să visăm, dar trebuie să fim şi realişti”

Florin Pera subliniază că accederea în primele opt echipe ale Europei pentru Vâlcea este o performanţă importantă, iar calificarea în Final Four ar fi un adevărat miracol.  „Este o performanţă deosebită pentru clubul nostru, suntem în primul an de participare în Liga Campionilor după o pauză de 7 ani. Nu ne vom opri aici, suntem în formare, am schimbat opt jucătoare faţă de anul trecut, Vâlcea a arătat un handbal bun şi în Liga Campionilor şi în campionat şi sperăm să continuăm pe aceeaşi linie.  Cel mai important este să avem jucătoarele sănătoase şi să obţinem performanţe pe măsura aşteptărilor suporterilor. Ar fi o minune dacă am ajunge în Final Four, ne-am depăşit condiţia, am ajuns în sferturi, e normal să visăm, dar trebuie să fim realişti. Avem jucătoare care au venit la Vâlcea tocmai pentru a face performanţă în Liga Campionilor, putem visa şi în sferturi, depinde de forma de moment şi starea de sănătate, este un ritm infernal. Noi nu avem nume în lot, avem jucătoare care formează o echipă, compensăm prin forţa grupului şi avem o tradiţie mare în spate şi un public minunat” a anunţat tehnicianul SCM-ului.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *