La Râmnicu Vâlcea,  Chimcomplex va putea fabrica dezinfectanţii necesari în lupta cu virusul COVID – 19

La Râmnicul Vâlcea, fostul Oltchim, ale cărei active sunt deținute acum de compania Chimcomplex este singurul producător din România de biocide pe bază de clor, hipoclorit de sodiu sau clorură de var pentru tratarea și dezinfecția suprafețelor, care va putea fabrica dezinfectanţi necesari în lupta cu virusul COVID – 19.

Societatea are acordul ministerului de resort pentru a începe fabricarea biocidelor

CHIMCOMPLEX, fostul Oltchim, a primit autorizația de a produce biocide pe bază de clor, hipoclorit de sodiu sau clorură de var pentru tratarea și dezinfecția suprafețelor.

„Chimcomplex are stocuri de hipoclorit și de clor, și poate primi aprobarea de la Ministerul Sănătății pentru a produce biocide. Statul va garanta credite pentru schimbarea liniilor de producție în întreprinderile care produc materiale pentru combaterea COVID-19”, a declarat ministrul român al economiei, energiei şi mediului de afaceri.

„Venim în întâmpinarea eforturilor depuse de autorități în lupta cu COVID-19 și pentru a ajuta la eforturile privind stoparea pandemiei generată de acest virus am aplicat pentru eliberarea unui aviz de biocid pentru producția locală de Hipoclorit de sodiu soluție 1,5%, care va putea fi utilizat de toate părțile interesate la nivel național: distribuitori, instituții publice/private, utilizatori finali”, a declarat Tivadar Runtag, CEO al Chimcomplex

Hipocloritul de sodiu soluție 1,5% se va produce în regim prioritar, la Borzești și Râmnicu Vâlcea, luând în calcul și dificultățile care pot apărea din punct de vedere logistic și de aprovizionare, ca urmare a declarării stării de urgență.

Compania Chimcomplex este singurul producător de hipoclorit de sodiu soluție cu un conținut de clor activ de minim 12,5% din România, pentru care deține avizele de biocide de la Comisia Națională pentru Produse Biocide. Produsul este comercializat ca dezinfectant direct și ca materie primă pentru alți dezinfectanți.

Hipocloritul de sodiu este unul dintre cele două produse recomandate de Organizația Mondială a Sănătății în lupta împotriva COVID -19. Hiplocloritul de sodiu, produs de bază care se fabrică de mult timp la Oltchim, va fi diluat în proporție de 1 la 10, fața de ceea ce se produce în acest moment.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *