La Horezu,  Nicolae Sărdărescu face apel la responsabilitate în vreme de criză

La Horezu sunt 114 persoane aflate în izolare la domiciliu şi 38 în carantină, cazate în două pensiuni puse la dispoziţie de primăria oraşului Horezu. La cei aflaţi în izolare la domiciliu se efectuează zilnic controale inopinate pentru a-i verifica, dar şi pentru a-i ajuta în ceea ce priveşte cumpărăturile necesare şi în special pentru sprijinirea persoanelor vârstnice. În Horezu s-a creat un dispecerat care preia toate solicitările cetăţenilor, şi care are program de la ora 8:00 la ora 22:00 în fiecare zi. Prin urmare, cei care apelează îşi pot primi acasă cumpărăturile contra cost, iar persoanele vârstnice, fără aparţinători, îşi primesc gratuit cumpărăturile. Străzile din oraş se dezinfectează periodic, iar fiecare scară de bloc are pulverizatoare cu dezinfectant şi rezervă pentru acestea:

„În oraş sunt puse la dispoziţie două spaţii pentru persoanele aflate în carantină care sunt din cele 22 de localităţi arondate oraşului Horezu, inclusiv din oraşul Berbeşti. Fac un apel către întreaga populaţie să respecte cu stricteţe normele de igienă şi să ia în considerare informaţiile venite din partea noastră. Am achiziţionat biocide pentru dezinfectarea scărilor de bloc, acţiune care se face de patru ori pe săptămână, iar dezinfecţia stradală se face de ori pe săptămână. Am creat de asemenea un dispecerat care preia toate apelurile telefonice, inclusiv solicitările de la cei care nu au posibilitatea să îşi facă cumpărături, fiindcă sunt şi astfel de situaţii. Le ducem mâncare la cei izolaţi, contra cost, sau mâncare plătită de noi. În acest sens am găsit o formă legală şi alocăm din bugetul local 20 de lei de persoană pe zi”, a precizat primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu.

Nicolae Sărdărescu: „Reînfiinţarea gospodăriilor de subzistenţă, legumicole sau zootehnice ar putea salva România de criză”

Pentru ca pericolul generat de noul virus să treacă mai uşor şi mai rapid, primarul Sărdărescu le-a trimis tuturor cetăţenilor o adresă prin care le cere să fie responsabili, disciplinaţi şi să nu intre în panică. Iar pentru atenuarea impactului privind criza economico-financiară, primarul îi îndeamnă să reînfiinţeze gospodăriile de subzistenţă, legumicole sau zootehnice, respectiv să intensifice activităţile de însămânţare a legumelor şi cerealelor care sunt adaptate în zona Horezu şi activităţile de creştere a animalelor:

„Noi le-am trimis tuturor cetăţenilor câte o scrisoare prin care îi informăm ce face primăria în astfel de situaţii, punctual. Pentru perioada care ne aşteaptă, din punct de vedere economic, le-am spus ce au de făcut, fiindcă specialiştii preconizează o posibilă criză economică care se va întinde pe o perioadă de aproximativ doi sau chiar trei ani. În primul rând trebuie să aibă grijă de ei şi de toţi cei dragi, şi să nu renunţăm la solidaritatea dintre noi, oamenii. Solidaritatea face diferenţa dintre o comunitate unită şi o masă de oamenii. Omenirea trece prin momente de cumpănă şi, pentru că tot mai multe voci ne avertizează despre o posibilă criză financiară prin scăderea burselor, preţuri de finanţare tot mai mari, discuţii şi analize pesimiste, îi sfătuiesc pe toţi cetăţenii care au o palmă de pământ să-l cultive, să se reînfiinţeze în zonă gospodăriile de subzistenţă, legumicole sau zootehnice şi să se îndrepte spre activităţi de creştere a animalelor. Criza loveşte prin preţuri, dar există speranţă, iar salvarea poate să vină de la noi toţi. Trebuie să punem pe picioare acele mici ferme de familie, al căror potenţial este adesea trecut cu vederea. Acesta este marele nostru avantaj, avem pământ bun, roditor, şi suntem harnici”, punctează primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu.

Spitalul Horezu, desemnat unitate de suport pentru Covid-19

România este în scenariul 4, după ce numărul infectărilor a trecut de 2200. Guvernul a publicat în Monitorul Oficial un plan de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextual epidemiei de coronavirus. „Spitalele trebuie să reducă până la 80% internările programate faţă de luna februarie în unităţile sanitare din centrele universitare, iar în ambulatorii activitatea trebuie redusă cu 50%. Spitalele vor raporta zilnic situaţia paturilor. Din Vâlcea a fost desemnat Spitalul Judeţean de Urgenţă ca centru de tratare, Spitalul Horezu ca unitate de suport, iar Maternitatea din Horezu ca secţie de rezervă pentru gravidele infectate, se arată în comunicatul transmis de Centrul de Coordonare.

Spitalul din Horezu are toate circuitele formate pentru a prelua cazurile de bolnavi infectaţi

„Spitalul orăşenesc din Horezu a fost desemnat ca unitate de suport Covid-19 pentru că este cel mai modern spital din judeţ şi are toate circuitele corespunzătoare impuse în acest moment. Este singurul spital care, în urma controlului făcut de comisia independentă pentru medicină a primit calificativul „Cel mai bun spital la nivel de judeţ”, merit care i s-a acordat în toamna anului trecut. În urma verificărilor făcute de Direcţia de Sănătate Publică privind condiţiile de funcţionare, spitalul nu a luat nici o minimă observaţie. Este singurul spital unde saloanele sunt de patru locuri, fiind dotate cu băi moderne, are circuitele corespunzătoare, iar trierea pacienţilor se face deocamdată într-un cort, la care se va mai adăuga, zilele acestea, un container dotat corespunzător. În spital există o semi-linie de gardă, care va primi pacienţii. Tot necesarul de care spitalul are nevoie în această perioadă a fost finanţat din bugetul primăriei. Acesta este motivul pentru care Spitalul orăşenesc Horezu a fost ales ca spital suport pentru Covid-19, deoarece îndeplineşte toate condiţiile legale. Guvernul nu a alocat nici un leu, din contră, ne-a pus sarcini în plus, în condiţiile în care încasările la bugetul local au scăzut dramatic”, precizează primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu.

Spitalul orăşenesc Horezu acoperă 22 de localităţi

În cadrul spitalului din Horezu au fost înfiinţate secţii noi, iar în prezent spitalul are două noi săli de operaţie. Unitatea sanitară acoperă 22 de localităţi, dar, pe lângă acestea, are recomandări din multe alte zone pentru tratarea afecţiunilor oncologice. După evaluarea făcută de Comisia Independentă, Spitalul Horezu a fost clasat ca fiind unul dintre cele mai recomandate spitale din ţară, având peste 80% dintre parametri îndepliniţi:

„Am reuşit să achiziţionăm anul trecut aparatură medicală, cu bani atraşi de la Ministerul Dezvoltării, în valoare de 16 miliarde de lei vechi, cu o cofinanţare a primăriei de 1,7 miliarde de lei, când nimeni nu se gândea la pandemie. În acest fel s-a dotat unitatea sanitară cu un ecograf modern, cu echipamente pentru gastroenterologie, analizoare şi aparate pentru radiologie imagistică. Toată aparatura este integral montată. Prin urmare, la Horezu vor veni bolnavi de coronavirus care necesită intervenţii chirurgicale de natură ortopedică, de natură internă şi naşteri. Operaţiile şi toate intervenţiile vor fi făcute de medicii din cadrul Spitalului orăşenesc Horezu împreună cu medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţe Vâlcea”, ne-a informat primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu.

Spitalul este dotat cu aparatură de ultimă generaţie

La Horezu, cu bani europeni, primarul Nicolae Sărdărescu a reuşit să atragă fonduri în valoare de 2,5 milioane de euro pentru proiectul privind construcţia zonei de amplasare a computerului tomograf, achiziţie RMN- rezonanţă magnetică nucleară, mamograf cu tomosinteză 3D şi alte 17 echipamente. Proiectul este în faza de licitaţie, iar dotarea spitalului cu acest fel de aparatură performantă reprezintă o mai bună asigurare a stării de sănătate a populaţiei, o depistare precoce a cauzei şi o intervenţie din partea medicului cât mai urgentă:

„Achiziţia este în faza de licitaţie, care va dura maxim 45 de zile. Firma desemnată câştigătoare a achiziţiei acestor echipamente are obligaţia de a monta aparatura, de a lua licenţele, dar şi sarcina de a instrui inclusiv personalul medical care utiliza aparatura respectivă în străinătate. Vom avea o aparatură de ultimă generaţie şi vom colabora cu spitalele universitare din ţară. În prezent, la spitalul din Horezu îşi desfăşoară activitatea 43 de medici, iar pentru aparatura pe care o vom avea suntem în discuţii cu specialişti dornici să îşi desfăşoare activitatea la noi, în spitalul din Horezu, şi chiar să se mute cu familiile în oraşul nostru. Le putem oferi condiţii, pentru că spitalul arată impecabil. În prezent suntem, conform proiectului, în faza construcţiei privind zona de amplasare a computerului tomograf, fiindcă restul aparaturii care va veni se montează în spaţiile existente”, a precizat primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu.

Ambulatoriul, reabilitare cu repetiţie din cauza neregulilor

În urmă cu şase ani, printr-un proiect realizat de fosta administraţie locală s-a realizat reabilitarea şi dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalul Orăşenesc Horezu. După finalizarea proiectului s-au constatat de comisiile de control mai multe nereguli legate de licitaţia privind lucrările executate şi s-a aplicat o corecţie financiară de 4 miliarde de lei vechi. „De la finalizarea lucrărilor, în timp au apărut deficienţe în construcţie, constatări făcute în urma controlului realizat anual de comisiile venite de la Bucureşti. Ni s-a cerut în mod expres să remediem deficienţele până în toamna acestui an, când expiră sustenabilitatea construcţiei, dar şi garanţia. Primăria a făcut constatarea, un deviz de lucrări şi o adresă către firma constructoare să remedieze lucrarea conform garanţei existente. Constructorul nu a venit, în schimb ne-a trimis o adresă scrisă prin care ne spune că este de acord să executăm garanţia de lucrări şi să facem contract privind reparaţiile cu altă societate. Din acest motiv am reactualizat devizul de lucrări, fiindcă a trecut un an de la data respectivă şi am făcut un nou contract de lucrări. Sunt schele montate în momentul de faţă la spital pentru că am beneficiat de faptul că ambulatoriul este închis prin ordin guvernamental şi am demarat aceste lucrări de remediere a neregulilor constatate, care se vor finaliza săptămâna aceasta. Subliniez, ambulatoriul nu este afectat cu nimic, se lucrează în exterior, în zonă închisă”, afirmă primarul Nicolae Sărdărescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *