Dacă tot este stare de urgenţă, toată lumea s-a trezit într-o campanie electorală mascată, sau în goana după lustruirea ultimelor urme de bani rămase pe fundul sacului, în bugetele locale. Unii asfaltează, alţii dau pachete chipurile pentru oamenii săraci, iar alţii cumpără echipamente, dezinfectante sau alte bazaconii la preţuri de-a dreptul nesimţite. Dacă eşti în aceste zile candidat la vreo primărie este momentul să arunci în stânga şi-n dreapta cu pomeni electorale de tot felul, de la pâine până la pui, cartofi şi altele, iar dacă eşti primar în funcţie tot aşa, este momentul să şpăguieşti firmele prietene pentru a-ţi dona pentru situaţia de criză tot felul de alimente, pe care să le împrăştii cu sacul sau cu plăsuţa la alegători. Se gândeşte cineva unde ne vor duce în final aceste prăduieli? Este simplu: în faliment generalizat.

În acest moment peste 90% dintre primării sunt aproape de colaps, la fel ca şi restul instituţiilor statului. Primul val al crizei a lovit, aşa cum era de aşteptat, firmele private care, cu puţine excepţii, din domeniul medical, dacă nu au activitatea suspendată, oricum le-au scăzut veniturile dramatic. Acest lucru va duce, evident, la situaţia că firmele respective nu îşi vor mai putea plăti angajaţii şi nici taxele către stat, de TVA nici nu mai poate fi vorba, iar angajaţii, la rândul lor, în 2 – 3 luni cel mult nu vor mai avea ce pune pe masă copiilor. Pe cale de consecinţă, administraţiile locale nu vor mai avea de unde să încaseze bani din taxe locale şi nici din cotele defalcate din TVA, aşa că vor fluiera a pagubă exact în momentul când vor avea nevoie mai mare de bani, pentru a susţine familiile muritoare de foame. Puţinele resurse care mai există în acest moment vor dispărea şi ele, iar oamenii se vor întoarce la nevoile lor de bază, fără să se mai gândească cineva la taxe şi impozite.

În tot acest timp, pe prea-cinstitul domn Gutău l-a apucat febra asfaltării străzilor din Râmnic, gândindu-se probabil că trebuie să meargă pe asfalt râmnicenii care vor deveni în lunile următoare muritori de foame. De ce se asfaltează unele străzi pe care se mai putea circula încă 2 – 3 ani fără probleme, vă întrebaţi? Sau de ce subcontractant al lucrărilor este din nou firma de casă a primarului, Alex Construct? Este simplu: dacă tot vine criza, pe unii trebuie să îi găsească neapărat cu buzunarele pline. Ce se mai întâmplă după aceea… Dumnezeu cu mila. Important este ca bordurile să fie schimbate, asfaltul să miroasă a bani, şi amărâţii din oraş să se mulţumească cu câte un pachet de mâncare în schimb, şi acela acordat în condiţii dubioase. De bătrânii de la căminul de bătrâni ce să mai vorbim? Erau gata să fie aruncaţi în stradă fără probleme.

Următoarea categorie lovită de criză vor fi bugetarii, care se cred în continuare invincibili, şi în zilele acestea le râd în nas oamenilor, alungându-i din instituţiile publice pe motiv că împrăştie boala. Dacă ne gândim la faptul că singura menire a acestor bugetari ar trebui să fie aceea de a se pune în slujba oamenilor din taxele cărora sunt plătiţi, atunci ne întrebăm cum îşi justifică aceste specimene salariul pe care îl vor încasa la sfârşitul lunii? Nu ne referim, evident, la angajaţii statului care sunt în prima linie pentru limitarea răspândirii bombei biologice cu care are de-a face întreaga lume. Ne referim la trântorii care lâncezeau pe la ghişee sau împingeau aerul prin instituţiile publice, plimbând hârtii dintr-un birou în altul, şi care stau acum acasă sau închişi prin birouri, pe banii noştri. Cum va justifica Guvernul liberal plata acestor oameni, care nu şi-au îndeplinit sarcinile din fişa postului pentru că nu aveau cum să o facă de acasă, şi care îşi aşteaptă totuşi plata pentru izolarea la domiciliu? Chiar dacă aceste pomeni bugetare ar mai fi susţinute din buget o lună sau două, buboiul se va sparge la un moment dat, iar puroiul din acest sistem putred va ieşi la iveală.  Din păcate, în final, criza economică va lovi şi în categoria cea mai vulnerabilă, şi anume pensionarii, pentru că, la un moment dat, un sistem subfinanţat nu va mai putea acorda nici plata pensiilor. Abia în acel moment probabil că stimabilii noştri conducători, dintre care unii nu ar putea rezista nici măcar o lună într-o piaţă cu adevărat liberă şi corectă, vor învăţa să preţuiască mediul privat. Pentru că societatea actuală a refuzat de-a lungul timpului să se reseteze şi să ia măsuri pentru reaşezarea scării valorilor la locul ei, iată că această criză va determina resetarea întregii societăţi. Din păcate, România nu este pregătită să ia hăţurile unei ţări aflată în degringoladă, are în continuare conducători care se bâlbâie la televizor şi iau măsuri populiste, în timp ce nu doar spitalele sunt infectate cu noul virus, ci întreaga economie.  e