Gabriel Ţolea: „Mălaia este destinaţia favorită a iubitorilor de munte”

Mălaia trebuie să se dezvolte puternic pe segmentul turistic, iar administraţia locală susţine dezvoltarea turismului în localitate, chiar dacă în prezent sunt puţine pensiuni incluse în circuit. În tot acest timp primăria are datoria introducerii utilităţilor în localitate, apoi totul va veni de la sine, fiindcă aşezarea localităţii favorizează în mod benefic dezvoltarea turismului, este de părere primarul Gabriel Ţolea.
Înconjurată de Munţii Lotrului, Munţii Căpăţânii şi apa Lotrului, care separă de la răsărit spre apus Munţii Căpăţânii şi Munţii Latoriţei, Mălaia poate oferi peisaje unice, de o frumuseţe impresionantă. De aici se pot vizita o mulţime de trasee turistice spectaculoase, începând cu celebra Peşteră cu Lapte, situată pe versantul drept al Văii Rudăreasa, la 5 kilometri în amonte de satul Ciunget. Peştera are o lungime de 22 de metri, denumirea ei provenind de la pereţii brodaţi cu mici concreţiuni albe. La câţiva metri mai sus de aceasta se află alte două mici grote cu dezvoltare verticală, care suscită interesul cercetătorilor şi ar putea fi puncte de atracţie deosebite pentru turişti. În apropiere de Peştera Laptelui au fost descoperite relicve de fosile, care sunt expuse la Muzeul de Istorie al judeţului:
„Mai sus de Peştera cu Lapte, în creştetul munţilor, pe apa Bucuresei stă ascunsă în munţi, în mijlocul unei privelişti spectaculoase, care merită tot efortul să fie vizitată, cascada Jariştea. O comoară a naturii, cascada este una impunătoare, care sparge liniştea pădurii de brazi într-un loc ascuns, în apropierea a două trasee turistice montane din zonă, pe partea nordică a versantului Văleanu. Mălaia, ca de altfel întreaga zonă a Văii Lotrului, este destinaţia favorita a iubitorilor de munte”, descrie primarul Gabriel Ţolea obiectivele turistice spectaculoase din zonă.
