Drumuri comunale acoperite de ape la Berislăveşti

În urma fenomenelor meteorologice şi hidrologice din ultimele zile şuvoaiele formate au acoperit şi au distrus drumurile comunale din Berislăveşti. Autorităţile au făcut un bilanţ provizoriu al pagubelor lăsate în urmă de apele dezlănţuite în ultima săptămână, iar evaluările preliminare arată că trebuie să se intervină din nou pe fiecare drum distrus. Primarul Nicolae Popescu spune că nu se aşteptă să primească fondurile necesare pentru situaţii de urgenţă, fiind nevoie să refacă zonele distruse cu bani din bugetul local:
„Toate drumurile comunale au fost şterse de ape, va trebui să intervenim din nou, şi să le balastăm. Pe drumul comunal 14 avem probleme cu asfaltul. Din cauza ploilor torenţiale apa a intrat pe sub asfalt şi s-a surpat drumul în cinci – şase zone, pe suprafeţe mici. Probleme au fost şi cu pârâul Coisca. Acesta a venit extraordinar de mare şi a erodat malul, punând în pericol o gospodărie din satul Stoeneşti. Nu ştim deocamdată care este bilanţul pagubelor. Cel mai importat lucru este faptul că am reuşit să ţinem situaţia sub control. În satul Rădăcineşti şi pârâul Vâlceleana a creat probleme, acolo sunt necesare nişte gabioane în amonte. Pe strada Copârşeşti au fost probleme în aval de pod. Cu toate acestea trebuie să rezolvăm problemele pricinuite în urma inundaţiilor, care au afectat toată localitatea. La noi probleme sunt pe drumurile, podurile şi podeţele din comună. Şi Podul de pe Valea Ţigăniei este distrus de ape, dar nu de acum, de la tura trecută de ploi, şi va trebui să reconstruim un alt pod. În prezent nu se circulă în acea zonă. Izolată avem şi strada Lotreni, unde nu avem pod, se circulă prin apă. Aici avem în lucru, privind studiul de fezabilitate, construirea podului respectiv. Aşteptăm să se liniştească apele pentru a putea interveni. Vom reface platforma drumului, chiar dacă este prin apă, pentru a se putea circula. Nu am făcut o evaluare, dar, până nu se liniştesc apele, nu putem interveni. Pe lângă toate acestea, avem câteva zone cu risc şi în satul Rădăcineşti, unde am avut anul trecut o alunecare de teren pe o suprafaţă de câteva hectare, care se accentuează. Şi în satul Robaia, dar şi la Berislăveşti avem o zonă cu probleme privind alunecările de teren. Comparativ cu alte zone din ţară sau din judeţ cred că stăm bine, nu mă plâng, şi nici nu mă aştept să primesc fonduri pentru situaţii de urgenţă, fiindcă în alte părţi este mult mai mare nevoia de intervenţii de acest gen. Nu îmi pun mari speranţe în fondurile pentru situaţii de urgenţă, aşa că încerc să limitez efectele, şi să nu avem pagube prea mari”, ne-a precizat viceprimarul cu atribuţii de primar Nicolae Popescu.
La Berislăveşti, proiectele în derulare sunt pe ultima sută de metri
Nicolae Popescu afirmă că din proiectul de asfaltare cu fonduri europene mai are o stradă de asfaltat, însă, din cauza ploilor, lucrările s-au oprit. La proiectul privind asfaltarea drumurilor comunale cu bani guvernamentali ar mai trebui turnat stratul doi de asfalt pe cele 14 străzi. Toate proiecte de asfaltare, inclusiv grădiniţa cu program normal se vor finaliza în luna septembrie: „Doar grădiniţa cu program prelungit nu voi reuşi să o dau în funcţiune până în septembrie, rămân de amenajat interioarele, adică mobilierul, şi tot ceea ce este necesar”, a precizat viceprimarul cu atribuţii de primar, Nicolae Popescu.