Accesarea de fonduri, o prioritate pentru Dănicei

Localitatea Dănicei are o reţea de drumuri care însumează peste 110 kilometri. Astfel, primordial pentru conducerea primăriei au fost drumurile. În cele patru mandate au fost atrase fonduri pentru cinci proiecte majore în vederea modernizării drumurilor comunale. Fonduri destul de semnificative au fost şi pentru înfiinţarea reţelei de apă pe o lungime de 40 de kilometri, proiect care s-a desfăşurat în primul mandat, apoi reţeaua de canalizare, construirea podurilor şi podeţelor şi, nu în ultimul rând, modernizarea şcolilor: „Lăsând modestia la o parte, pot să spun că localitatea Dănicei se află printre primele comune din judeţ care a atras cele mai multe fonduri guvernamentale. Nu a existat mandat să nu fac ceva în localitate. La toate aceste obiective realizate cu bani guvernamentali adaug şi fondurile alocate pentru situaţii de urgenţă, bani care au venit întotdeauna şi la timpul potrivit”, afirmă primarul Dumitru Pirneci.

Centrul social se va finaliza la finele lunii august

Cu bani europeni, prin intermediul Grupului de Acţiune Locală „Oltul Puternic”, la Dănicei se află în plină execuţie construirea celui mai modern centru social de zi pentru persoanele în vârstă din judeţ. Valoarea proiectului este de 73 de mii de euro, iar clădirea are suprafaţa de 620 de metri pătraţi şi o capacitate de 30 de persoane: „Prin intermediul Grupului de Acţiune Locală „Oltul Puternic” am reuşit să atragem în localitate bani europeni, fiind singura cale de absorbţie. Centrul va pune la dispoziţie toate serviciile pentru toţi cei care sunt la necaz şi nu au pe nimeni. Aici vor avea parte de îngrijire într-adevăr, şi de posibilitatea de a se regăsi cu toţii. Proiectul se va finaliza mult mai repede decât termenul estimat în contractul de lucrări. La Compania Naţională de Investiţii avem depus şi proiectul de construire a unei primării, pentru care au mai trebuit câteva clarificări, partea editabilă a studiului de fezabilitate şi un deviz actualizat conform O.G.114. Proiectul pentru construirea primăriei va mai dura, apoi se face proiectul tehnic şi abia apoi licitaţia, deci va dura. În ceea ce priveşte construirea căminului cultural, proiectul este în licitaţie, aşteptăm să adresă de la Compania Naţională de Investiţii cu privire la câştigătorul licitaţiei”, ne-a informat consilierul juridic la Primăriei Dănicei, Narcis Voiman.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *