La Berislăveşti, modernizarea drumurilor comunale este pe ultima sută de metri

Modernizarea drumurilor prin asfaltare este cuprinsă în proiectul de infrastructură din comuna Berislăvești. Douăzeci și una de străzi sunt prinse în proiect în vederea asfaltării, după care vor fi construite și rigole pentru colectarea apei pluviale. Modernizarea drumurilor este realizată în procent de 80%. În momentul de faţă se lucrează intens la amenajarea rigolelor, după care va fi turnat al doilea strat de asfalt pe încă 16 străzi.
„Cu bani europeni avem unul dintre proiectele de asfaltare a drumurilor comunale, iar celălalt proiect, de asfaltare a celor 21 de străzi, pe o lungime de 9,6 kilometri se realizează cu bani de la Ministerul Dezvoltării. Ambele proiecte se vor finaliza în această perioadă. După finalizarea acestor mari proiecte de asfaltare intenţionăm să continuăm cu noi proiecte,de modernizare a infrastructurii şi, în primul rând, vom asfalta drumurile noi făcute în zona unde s-au concesionat terenuri pentru tinerii căsătoriţi. Prin urmare, această zonă este prioritatea mea”, ne-a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar, Nicolae Popescu.
Noi investiţii la Berislăveşti
Cu bani alocaţi din fondul de rezervă bugetară și din fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, în sumă de 400 de mii de lei se va reface podul peste pârâul Valea Țigăniei, din satul Berislăvești.
Viceprimarul cu atribuţii de primar Nicolae Popescu ne-a declarat că proiectul înfiinţării sistemului de canalizare este prins în masterplanul judeţului, care va începe din toamna acestui an: „Localitatea Berislăveşti are doar reţea de apă, şi aşteptăm cu sufletul la gură demararea proiectului de înfiinţare a reţelei de canalizare. Proiectul are asigurată finanţarea prin POIM 2014 – 2020 , iar lucrările vor începe în toamna acestui an. Pentru perioada următoare, primarul Nicolae Popescu intenţionează să atragă fonduri privind construirea unei săli de sport: „Pentru copii este necesară o sală de sport, însă, pentru această investiţie, primul pas este identificarea terenului. Am o viziune tânără, și plănuiesc inclusiv înfiinţarea unei echipe de fotbal în localitate, dar asta după ce vom amenaja baza sportivă. În prezent avem un teren de sport sintetic de 50 de metri”, ne-a declarat primarul Nicolae Popescu.